Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:07 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Motorina furata dintr-o unitate militara

ro

14 Dec, 2004 00:00 1176 Marime text

Un sofer al unei unitati militare din Mangalia a fost prins de o patrula de jandarmi transportand mai multe bidoane care emanau un puternic produs petrolier * Cu ocazia perchezitiei, au fost gasiti 120 de litri de motorina furata din incinta unitatii militare

Hotii de benzina continua sa dea de furca oamenilor legii. O patrula de jandarmi a prins, de aceasta data in Mangalia, un individ care avea asupra lui mai multe bidoane goale, dar care emanau un puternic miros de produs petrolier. Pana aici nimic deosebit, insa Cristea Daniliuc, de 53 de ani, hotul de petrol, este sofer (salariat civil) al UM 02146 Mangalia. Angajatul unitatii militare a fost surprins pe strada Negru Voda de o patrula din cadrul Sectiei de Jandarmi Mangalia, in zona Grupului Scolar Industrial "Ion Banescu". In timp ce isi efectuau serviciul, jandarmii au observat un camion DAC, cu numarul A-22970, care stationa langa un garaj din spatele scolii. Din masina a coborat un individ care transporta cateva bidoane si pe care jandarmii l-au somat sa se opreasca. Initial, necunoscutul a raspuns somatiei, dar in momentul in care a fost invitat la sediu pentru a da explicatii, a rupt-o la fuga spre autoturism si a demarat in tromba. Unul dintre jandarmi a reusit sa urce din mers pe scara camionului, oprind camionul dupa cativa zeci de metri. In autovehicul jandarmii au gasit patru bidoane de cate 30 de litri fiecare, goale, dar prezentand urme de produs petrolier. Ceea ce este mai interesant este faptul ca in autoturism a mai fost gasit un furtun de aproximativ 1,5 metri. Jandarmii au demarat primele cercetari in cauza, reusind sa descopere in garaj doua bidoane de cate 60 de litri, pline cu motorina, cu privire la care au stabilit ca fusese furata de la grupul electrogen de sudura al unitatii militare la care era angajat soferul. Dupa intocmirea documentelor premergatoare, jandarmii l-au predat pe Cristea Daniliuc politistilor din Mangalia.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii