Munca la negru in port, in vizorul guvernantilor
Munca la negru in port, in vizorul guvernantilor
03 Feb, 2006 00:00
ZIUA de Constanta
1192
Marime text
O delegatie oficiala din partea Ministerului Transporturilor a sosit, ieri, in Portul Constanta pentru a clarifica situatia din zona portuara. Potrivit secretarului de stat Alexandros Galiatatos, principalele teme abordate in cadrul discutiilor cu reprezentantii Autoritatii Navale Romane, CN APMC, precum si ai operatorilor portuari, au fost legate de munca la negru in Portul Constanta, dar si de procedurile de autorizare a diferitelor societati abilitate sa asigure forta de munca in port. Din delegatie au mai facut parte liderul Blocului National Sindical, Dumitru Costin, reprezentanti ai sindicatelor portuare si din partea Ministerului Muncii. Referitor la subiectul legat de munca la negru in zona portului, Galiatatos a afirmat ca se vor cauta solutii impreuna pentru a fi diminuat fenomenul, pentru ca de eradicat nu poate fi vorba inca, avand in vedere ca in mai toate porturile din lume se practica asa ceva, exceptand poate cele din zona Marii Nordului. Masurile concrete propuse de sindicate in acest sens privesc modificarea a trei acte normative ce reglementeaza situatia operatorilor portuari. Sindicalistii au reclamat permisivitatea cadrului legislativ, prin intermediul caruia, spre exemplu, societati cu doi-trei angajati presteaza activitati de incarcare-descarcare a navelor. Astfel, liderul BNS a declarat ca cele trei acte normative, respectiv ordonanta 22 si ordinele de ministru 287 si 443, vor fi modificate pana cel tarziu la sfarsitul lunii mai. De asemenea, Dumitru Costin a mai precizat ca urmeaza a fi reglementata si activitatea de control, in sensul ca aceasta trebuie sa fie mult mai complexa. In acest sens, este necesara o specializare a personalului de la Inspectia Muncii pe activitatile specifice in zona portului. Totodata, o alta finalitate a discutiilor o reprezinta formarea unei structuri tripartite, din care vor face parte patronatele, sindicalistii si autoritatile portuare, care sa semnaleze in timp real problemele cu care acestia se confrunta. In privinta situatiei de la Chimpex, liderul sindical a declarat ca desi sunt aproximativ doua saptamani de cand Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a dispus formarea unei comisii care sa verifice situatia operatorului portuar, aceasta nu a ajuns inca in Portul Constanta. In acelasi timp, nici macar nu se stie cand va veni comisia respectiva, pentru ca timpul trece in defavoarea angajatilor.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii