Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:10 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mustan Salim a batut tot ce i-a iesit in cale

ro

11 Sep, 2006 00:00 1694 Marime text

Seful Politiei din Cumpana, agentul sef Aurelian Colis a declarat ca toti participantii la scandal au fost sanctionati contraventional cu cate cinci milioane de lei pentru tulburarea linistii publice

Un barbat din Cumpana a ajuns la Spitalul Judetean Constanta unde a agresat medicii si asistentele care ii acordau ingrijiri medicale, dupa ce-i batuse pe fratele sau si pe un alt localnic, cu cateva ore inainte. In seara zilei de vineri, Mustan Salim, de 42 ani, a fost invitat de catre fratele sau Memet Salim, de 28 ani, la o mica petrecere pentru a sarbatori nasterea unui copil. Acestia au consumat o cantitate excesiva de alcool, iar in momentul in care gazda a anuntat ca nu mai are bani sa cumpere bautura, Mustan Salim s-a enervat si a inceput sa-si loveasca fratele cu pumnii si cu bate, bucati de fier si o coasa gasita in curte. La randul lui, Memet Salim l-a lovit pe acesta cu o sabie. Un vecin care a participat la scandal, si care se pare ca era cumnatul celor doi frati, Amet Memet, de 37 ani, a vrut sa anunte politia, dar in drum spre sectie a fost ajuns de Mustan Salim, care l-a batut in mijlocul strazii, cu bata cu care isi lovise si fratele. Ulterior, Mustan Salim a fost transportat la Spitalul Judetean Constanta pentru ingrijiri medicale, cu plagi multiple pe corp si cap, respectiv traumatism cranian si o ureche taiata. Lucratorii Politiei din Cumpana au declarat ca acesta a continuat sa fie violent, odata ajuns la Spitalul Judetean, agresand asistentele si medicii care venisera sa-i acorde ingrijiri medicale. Mustan Salim este cunoscut in localitate pentru comportamentul sau violent, el avand mai multe condamnari, aproape jumatate din viata acesta petrecandu-si-o in puscarie. In prezent, barbatul este cercetat in stare de libertate de catre oamenii legii, care i-au intocmit dosar penal pentru lovire si alte violente. De asemenea, seful Politiei din Cumpana, agentul sef Aurelian Colis a declarat ca toti participantii la scandal au fost sanctionati contraventional cu cate cinci milioane de lei pentru tulburarea linistii publice.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii