Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:07 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Musulmanii sarbatoresc prima zi de Kurban Bairam

ro

10 Jan, 2006 00:00 2280 Marime text

Kurban Bayraminiz Mubarek Olsun!

Timp de patru zile, incepand de astazi, musulmanii constanteni celebreaza Sarbatoarea Sacrificiului * Evenimentul, caruia ii sunt rezervate patru zile, se deruleaza anul acesta in luna Zilhigge al calendarului musulman, luna in care, credinciosii ar trebui sa mearga in pelerinaj in locurile sfinte * Potrivit traditiei musulmane, credinciosii au indatorirea ca in aceasta perioada sa sacrifice un animal, ovina sau bovina * Musulmanii constanteni nu s-au dat in laturi nici anul acesta de la respectarea traditiei si a dogmelor religioase, Muftiatul Cultului Musulman din Romania organizand o serie de manifestari menite sa marcheze momentele de sarbatoare

"Kurban Bayraminiz Mubarek Olsun", pentru toti musulmanii din Constanta care celebreaza astazi prima zi a Sarbatorii Sacrificiului. Pe aceasta vreme, in urma cu peste o mie de ani, pentru a-si arata dragostea si supunerea fata de Allah, profetul Ibrahim si-a asezat fiul pe o piatra, hotarat sa-l sacrifice. Atunci cand a ridicat cutitul, Allah a inlocuit copilul cu un batal. Evenimentul este comemorat si in ziua de astazi, de toti credinciosii musulmani care, in perioada Kurban Bairam-ului sacrifica un animal si merg la locurile sfinte ale Islamului. Sarbatoarea, careia ii sunt rezervate patru zile, se deruleaza anul acesta in luna Zilhigge al calendarului musulman, luna in care, credinciosii ar trebui sa mearga in pelerinaj in locurile sfinte ca Mecca, Arafatul sau Medina, ritual identificat ca fiind cel efectuat de Profetul Muhamed in timpurile stravechi. In urma calatoriei, care are un itinerar strict, pelerinii isi indeplinesc unul dintre principiile de baza ale Islamului, castigand astfel respectul si dreptul de a fi numiti "haci". Potrivit traditiei musulmane, credinciosii au indatorirea ca in aceasta perioada sa sacrifice un animal, ovina sau bovina. Datina spune ca impartirea animalului sacrificat se va face in trei parti egale, din care o parte va fi donata familiilor nevoiase, batrani, vaduve sau saraci, o a doua parte va fi pastrata pentru consum propriu, ultima dintre parti urmand a fi pastrata in vederea servirii oaspetilor veniti in vizita. Sacrificarea animalelor de Kurban Bairam are insa reguli bine stabilite. Ovinele spre exemplu trebuie sa fie sanatoase, integre si sa aiba cel putin sase luni de viata. In plus, sacrificarea in acest caz este facuta in contul unei singure persoane. In schimb, bovinele pot fi sacrificate in contul a cel mult sapte persoane si trebuie sa intruneasca aceleasi calitati ca cele mentionate mai sus, dar sa fie in varsta de cel putin doi ani.Musulmanii constanteni respecta traditiaMusulmanii constanteni nu s-au dat in laturi nici anul acesta de la respectarea traditiei si a dogmelor religioase. Pe data de 23 decembrie, 24 de musulmani au plecat in pelerinaj, zilele acestea credinciosii aflandu-se la Mekka. Muftiatul Cultului Musulman din Romania a organizat o serie de evenimente pentru a marca momentele de sarbatoare. Pe data de 7 ianuarie, Muftiatul, in colaborare cu Uniunea Democrata a Tatarilor Turco Musulmani din Romania, prin Organizatia de Tineret "Ismail Gaspirali" si in parteneriat cu Atasatul pe Probleme de Cultura si Religie al Consulatului General al republicii Turcia, a organizat seminarul "Importanta Sarbatorii Sacrificiului - Kurban Bayramini Onemi". Manifestarea, desfasurata la Biblioteca Judeteana Constanta, a avut in program teme ca importanta sacrificiului, a pelerinajului, a simbolului si semnificatiei acestuia. In a treia zi de sarbatoare, Muftiatul Cultului Musulman va oferi credinciosilor un program de divertisment, organizat la Casa de Cultura a Sindicatelor, incepand cu orele 15.00. In plus, vor fi oferite o serie de ajutoare si mai multe cantitati de carne familiilor nevoiase.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii