Negocieri pentru contractul colectiv de munca
Negocieri pentru contractul colectiv de munca
12 Nov, 2003 00:00
ZIUA de Constanta
705
Marime text
Sindicalistii promit greva dupa vacanta de iarna
Pentru negocieri sindicatele au la dispozitie 60 de zile pentru a convinge reprezentantii ministerului de resort sa fie de acord cu proiectul contractului de munca unic * Negocierile vor fi incheiate dupa 29 decembrie, urmand ca, in cazul in care cererile sindicalistilor nu vor fi aprobate in proportie de 80%, dupa vacanta de iarna sa inceapa actiunile de protest
Reprezentantii sindicatelor din invatamant vor relua in cursul zilei de astazi, la Bucuresti, negocierile cu Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului, in vederea semnarii contractului colectiv de munca, ce a expirat pe 23 octombrie. Pentru negocieri sindicatele au la dispozitie 60 de zile pentru a convinge reprezentantii ministerului de resort sa fie de acord cu proiectul contractului de munca unic la nivel de ramura, care a fost elaborat de membrii Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI). Acest proiect a fost discutat in cadrul unei intalniri la care au participat delegatii celor patru confederatii din invatamant. In urma acestei sedinte, s-a decis ca, la intalnirea de astazi cu reprezentantii Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului, cele patru confederatii sa spijine aprobarea proiectului FSLI. Liderul Sindicatului Liber al Salariatilor din Invatamantul Preuniversitar Constanta, Ioana Purcarea, care va fi prezenta astazi la negocierile cu Ministerul Educatiei, a declarat ca, dupa fiecare intalnire de lucru, va fi intocmita o lista cu articole speciale, pentru a fi rediscutate. Negocierile vor fi incheiate dupa 29 decembrie, urmand ca, in cazul in care cererile sindicalistilor nu vor fi aprobate in proportie de 80%, dupa vacanta de iarna sa inceapa actiunile de protest. In vederea inceperii negocierilor cu delegatiile sindicalistilor din educatie, MECT a transmis Inspectoratului Scolar Judetean Constanta o adresa prin care se solicita intocmirea unor proiecte pentru elaborarea contractului colectiv de munca pentru cadrele didactice.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii