Nerespectarea distanțării Oficial! Poliția a amendat mai mulți turiști aflați pe plajă la Eforie Nord
Nerespectarea distanțării: Oficial! Poliția a amendat mai mulți turiști aflați pe plajă la Eforie Nord
26 Jul, 2020 11:56
ZIUA de Constanta
2394
Marime text
- Au fost aplicate șase sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea distanțării.
Sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști din cadrul I.P.J. Constanța, jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, și cei de la Protecția Consumatorului au continuat activitățile de verificare a respectării normelor legale impuse pe perioada stării de alertă, în zonele aglomerate, precum piețe, terase sau cluburi în aer liber, dar și în mijloacele de transport în comun.
Aproximativ 300 de polițiști, jandarmi, pompieri și reprezentanți ai organelor abilitate de control din județul Constanța au acționat ieri, 25 iulie a.c., pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii și limitării infectarii cu virusul Covid-19, în principalele zone aglomerate din județul Constanța.
Cu ocazia controalelor au fost verificate 175 de societăți comerciale și au fost aplicate 156 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 143.000 de lei, dintre care 56 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală (21.750 de lei), 3 pentru nerespectarea normelor de protecție sanitară în cadrul organizaării de activități de către operatorii economici (31.000 de lei), 26 pentru nerespectarea măsurilor sanitare în mijloacele de transport în comun (12.750 de lei), 16 pentru activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite (9.000 de lei) și 27 pentru fapte de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice (11.700 de lei).
Exemple:
În acest context, polițiști din cadrul Poliției stațiunii Eforie au constatat faptul că pe o plajă din Eforie Nord nu se respectă măsurile de distanțare socială, conform normelor în vigoare, prin faptul că mai multe grupuri de persoane, care nu aparțin aceleiași familii, încalcă prevederile Lg.55/2020, fapt pentru care polițiștii au aplicat 6 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea distanțării.
De asemenea, un operator de plajă a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 5.000 lei, pentru nerespectarea normelor de prevenire stabilite prin Ordinul Comun al Ministrului Tineretului și Sportului și al Ministrului Sănătății, emis în temeiul art.71, alin.2, din Legea.55/2020, cu solicitarea ca acesta să remedieze neregulile constatate pe sectorul de plajă alocat.
La aceeași dată, în urma apariției, în spațiul public, a unor imagini cu privire la nerespectarea cadrului legislativ circumscris stării de alertă în stațiunea Eforie Nord, polițiștii constănțeni au stabilit faptul că la o terasă din stațiune, pe timpul desfășurării unui program artistic, mai multe persoane dansau fără a respecta măsurile de distanțare socială. Astfel, polițiștii au aplicat operatorului economic o sancțiune contraventională, în valoare de 5.000 de lei, pentru neluarea măsurilor de prevenire și limitare a infectării cu virusul Covid-19, conform Legii 55/2020.
În urma unui control la o societate comercială cu punctul de lucru în staţiunea Mamaia, au fost aplicate două sancțiuni contravenționale la OG 21/1992 privind protecţia consumatorilor, în valoare de 14.000 de lei, iar ca măsură complementară a fost luată măsura suspendării temporare a activităţii până la remedierea deficiențelor constatate, precum și confiscarea a peste 20 de kilograme de carne și pește.
Totodată, polițiști de investigare a criminalității economice din cadrul I.P.J. Constanța au desfășurat acțiuni în staţiunea Mamaia, context în care au aplicat o sancțiune contravențională la Legea nr.8/1996 în valoare de 3000 lei, constând în difuzararea publică, a operelor ori a produselor purtătoare de drepturi conexe, fără autorizarea sau consimțământul titularului drepturilor recunoscute și o sancțiune contravențională la OUG nr.28/1999, în valoare de 10.000 lei, precum și confiscarea a 892 de lei pentru lipsa emiterii de bon fiscal pentru toate bunurile vândute.
Reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului au aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 6.000 lei, pentru încălcarea prevederilor legale privind comercializarea de produse care pot pune în pericol viața, sănătatea sau securitatea consumatorilor.
Inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgenţă Dobrogea al județului Constanța au efectuat controale la 9 obiective (unități de turism, cluburi si discoteci).
În aceste locaţii, pentru asigurarea normelor de apărare împotriva incendiilor, dar mai ales pentru preîntâmpinarea apariţiei acestora, au fost desfăşurate activităţi preventive pe timpul cărora au fost depistate 60 de deficienţe. De asemenea, au fost aplicate 13 sancţiuni contravenționale prevăzute cu amendă, în valoare totală de 25.000 de lei, și 47 de avertismente.
Scopul acestor activități este responsabilizarea cetățenilor privind respectarea măsurilor de protecție sanitară și a normele de protecție împotriva răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus.
Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de distanțare fizică pentru a se proteja pe ei înșiși, dar și pe toți cei din jurul lor!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii