Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:48 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nici evadările din penitenciarele românești nu mai sunt ce erau. Deținut prins după 30 de minute de la evadare

ro

17 Nov, 2020 04:40 3590 Marime text
  • Penitenciarul Giurgiu a înregistrat evadarea unei persoane private de libertate care desfășura activități lucrative în proximitatea zonei de acces în unitate

Un deținut a fost prins într-un timp record, s-ar putea spune cu adevărat de data asta, de când a evadat.
 
S-a întâmplat, ieri, la Penitenciarul de Maximă Siguranță Giurgiu, când un condamnat a reușit să evadeze refugiindu-se în compartimentul unei autoutilitare de transport marfă care deservea instituția.
 

„La scurt timp după ce au fost sesizați, colegii noștri au demarat activități de control și supraveghere a traficului rutier, ocazie cu care au reușit să identifice autoutilitara în cauză, iar în urma controlului, ascuns în spatele unor cartoane a fost identificat evadatul.
 
După îndeplinirea formalităților, persoana în cauză a fost depusă din nou în penitenciar, unde va avea suficient timp să refelecteze la gestul necugetat.
 
Îi felicităm pe această cale pe Gabi, Costel și Alexandru (FOTO-NR, colegii noștri din cadrul Biroului Rutier Giurgiu, care, prin profesionalismul de care au dat dovadă, au reușit să-l captureze pe evadat în mai puțin de o oră”, se arată în postarea de pe pagina de Facebook a Sindicatului Europol al polițiștilor din România.

 
Ce spune penitenciarul Giurgiu. Oficial

Vă informăm că, luni, 16.11.2020, în jurul orei 12:50, Penitenciarul Giurgiu a înregistrat evadarea unei persoane private de libertate care desfășura activități lucrative în proximitatea zonei de acces în unitate.

Administrația locului de deținere a sesizat de îndată Inspectoratul de Poliție Județean Giurgiu, echipajele mobilizându-se cu rapiditate și profesionalism. Astfel, persoana în cauză a fost identificată și capturată pe raza municipiului Giurgiu, și reîncarcerată la ora 13:20.


Cu privire la faptă, s-a procedat la informarea: Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, judecătorului de supraveghere a privării de libertate.
Cauzele și împrejurările producerii evenimentului vor fi stabilite de organele judiciare abilitate.

De asemenea, conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor a dispus efectuarea unei analize la fața locului, în acest sens, directorii Direcțiilor Inspecție Penitenciară și Siguranța Deținerii și Regim Penitenciar deplasându-se la Penitenciarul Giurgiu.
 
Sursa foto: Facebook/Europol
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii