Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:37 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nicuşor schimbă judecătorii Cazul preşedintelui CJC, analizat de un fost grefier (documente)

ro

26 Oct, 2011 02:05 3982 Marime text
Nicusor_Nicusor_Constantinescu_001.jpgConform Portalului instanţelor de judecată, procesul în care preşedintele CJC Nicuşor Constantinescu este judecat pentru abuz în serviciu contra intereselor publice are termen pe data de 14 noiembrie 2011, de la ora 11.30, la completul P1, al cărui titular este în prezent, potrivit datelor oficiale, magistratul Delia Molnar

Acuzat de abuz în serviciu şi deferit instanţei pentru un prejudiciu imputat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie ce s-ar ridica, în opinia acuzării, la peste un milion de euro, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, schimbă judecătorul. Dat fiind că judecătoarea Ruxandra Grecu - cea care a dispus în repetate rânduri citarea cu mandat de aducere a omului politic, pentru că acesta nu se prezenta la propriul proces - a fost avansată la Tribunalul Bucureşti, cazul preşedintelui de consiliu pare să fi fost preluat de un alt magistrat al Judecătoriei Constanţa, judecătoarea Delia Molnar, fost grefier al Tribunalului Timiş.

De menţionat că Delia Molnar a fost numită la Judecătoria Constanţa în luna martie 2011, după ce a promovat concursul de admitere în magistratură, organizat de Consiliul Superior al Magistraturii. Mai exact, decretul de numire în funcţie a fost semnat de preşedintele Traian Băsescu pe data de 29 martie 2011, magistratul Molnar fiind unul dintre cei 61 de judecători numiţi în funcţie la data respectivă. Conform informaţiilor afişate pe Portalul instanţelor de judecată, procesul în care preşedintele CJC Nicuşor Constantinescu este judecat pentru abuz în serviciu contra intereselor publice are termen pe data de 14 noiembrie 2011, de la ora 11.30, la completul P1, al cărui titular este în prezent, potrivit datelor oficiale, magistratul Delia Molnar. De altfel, cauza a fost trimisă în instanţă de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în urmă cu aproape trei ani, dosarul cu numărul 2850/212/2008 - în care Nicuşor Constantinescu figurează ca inculpat - fiind înregistrat pe rolul Secţiei penale a Judecătoriei Constanţa din data de 18 decembrie 2008. Între timp, însă, procesul s-a amânat în repetate rânduri, din diferite motive, mai multe termene fiind acordate numai pentru refuzul preşedintelui CJC de a se prezenta în instanţă.

Averea şi interesele

Dincolo însă de aceste aspecte, în ceea ce-l priveşte pe relativ proaspătul magistrat al Judecătoriei Constanţa care a preluat dosarul politicianului local, este de precizat că acesta nu are niciun interes, astfel cum reiese din declaraţia completată pe propria răspundere la scurt timp după numirea în funcţie, document afişat pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii. Delia Molnar nu are acţiuni la nicio societate comercială, nu este membru în organele de conducere ale societăţilor naţionale sau ale unor organizaţii nonguvernamentale şi nici nu este membru de sindicat. De asemenea, judecătoarea lui Nicuşor nu are „contracte, inclusiv cele de asistenţă juridică, consultanţă şi civile, obţinute sau aflate în derulare în timpul exercitării funcţiilor, mandatelor sau demnităţilor publice finanţate de la bugetul de stat, local şi din fonduri externe ori încheiate cu societăţi comerciale cu capital de stat sau unde statul este acţionar majoritar/minoritar". În declaraţia de avere a judecătoarei, document completat la scurt timp după numirea în funcţia de magistrat al Judecătoriei Constanţa, se arată faptul că Delia Molnar nu deţine în proprietate terenuri, clădiri sau bunuri mobile. De asemenea, magistratul nu are bunuri sub formă de metale preţioase, obiecte de artă sau bijuterii, a căror valoare însumată să depăşească 5.000 de euro şi nici active financiare, plasamente sau investiţii. Magistratul nu are datorii, iar în anul precedent a realizat un venit de 34.945 de lei, „conform fişei fiscale pentru anul 2010 privind impozitul pe venituri din salarii", suma fiind încasată de la Tribunalul Timiş, unde avea funcţia de grefier.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii