Nu-i convin opt ani pentru proxenetism
Nu-i convin opt ani pentru proxenetism
14 Feb, 2008 00:00
ZIUA de Constanta
675
Marime text
Inalta Curte de Casatie si Justitie urmeaza sa se pronunte, pe 21 februarie, cu privire la recursul unui barbat condamnat la ani grei de inchisoare pentru proxenetism. Marian Busuioc a fost osandit la sapte ani de inchisoare pentru trafic de persoane si proxenetism, decizie care a fost mentinuta atat la instanta de fond, cat si la cea de apel.
Interesant este, insa, faptul ca Busuioc fusese gratiat in alta cauza, numai ca beneficiul gratierii i-a fost revocat. Astfel, barbatul are acum de executat nu mai putin de noua ani in Penitenciarul de Maxima Siguranta Poarta Alba. Busuioc a fost prins dupa ce Crinela Chelaru, mama unei fete disparute de acasa, i-a pus indirect pe anchetatori pe urmele lui. Pe 8 martie 2003, femeia a mers la Politia din Corbu si a declarat ca de aproape cinci luni nu mai stia nimic de Alina, fiica ei, care plecase sa munceasca in Mamaia. Un individ i-ar fi spus femeii ca fata ei este sechestrata intr-un apartament din Constanta. Anchetatorii au pornit spre adresa indicata si nu mica le-a fost mirarea cand, alaturi de Alina, au descoperit si alte fete aflate intr-o situatie similara. Fata a povestit cum a fost rapita inca din luna septembrie, in timp ce se afla in drum spre casa. Trei indivizi au fortat-o sa se urce intr-un taxi. Apoi au dus-o intr-un apartament din zona Abator si au obligat-o sa se prostitueze. In curand, a aflat si numele rapitorilor ei, Marian Busuioc, Marian Cioroiu si Stefan Burlacu. In cele cateva luni cat a durat sechestrul, Alina a trait clipe de cosmar, tarata fiind din apartament in apartament si fortata sub amenintari sa intretina raporturi sexuale cu diversi clienti stabiliti de Busuioc, Burlacu si Cioroiu. Cei doi din urma au fost condamnati inca din 2004, dar Busuioc a fost judecat separat. Decizia ICCJ va ramane definitiva.
Scris de: {autor}Cecilia ZAREA{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii