Nu li se dictează direcţiile Oamenii lui Bogatu, în Vama Constanţa? (document)
Nu li se dictează direcţiile: Oamenii lui Bogatu, în Vama Constanţa? (document)„Mateiciuc este adjunctul lui Vîlsan şi este pus de Bogatu, care îi controlează pe amândoi, chiar dacă de înscăunarea lui Vîlsan s-a ocupat Pilcă (nr. Aurelian Pilcă, de asemenea recent eliberat din arest în dosarul Portul)", spun sursele noastre. De altfel, la momentul izbucnirii scandalului UCM Reşiţa în presă Bogdan Vîlsan declara că a copilărit împreună cu senatorul Mircea Banias, om politic anchetat atât în dosarul UCM Reşiţa, cât şi în Portul. Totodată, şeful Vămii Constanţa menţiona că îl cunoaşte pe Bogatu, dat fiind că au lucrat împreună, dar că nu primea telefoane de la acesta. În paralel, aşa cum am afirmat anterior, numele lui Alexandru Mateiciuc figurează printre martorii audiaţi în dosarul UCM Reşiţa, fiind înscris la pagina 133 a rechizitoriului din dosar, unde se precizează, printre mijloacele de probă, „Declaraţie martor Mateiciuc Ioan Alexandru, seria DM nr. 0010107 din 25.01.2011 - vol. 6, f. 64-68". Cu alte cuvinte, se pare că actualului adjunct al Vămii Constanţa i-ar fi trebuit patru file să declare ceea ce cunoştea în legătură cu ancheta UCM Reşiţa sau, mai precis, în legătură cu Eugen Bogatu.
Averea lui Vîlsan
Dincolo însă de orice fel de speculaţii, în declaraţia de avere completată în aprilie 2011, Bogdan Vîlsan preciza că, în calitate de director executiv al Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa, deţine împreună cu soţia o casă de locuit de 116,72 de metri pătraţi, imobil achiziţionat în 2001. Şeful Vămii Constanţa conduce un Daewoo Cielo din 1996, venitul său anual realizat în funcţie de şef de vamă ridicându-se la 74.776 de lei, în timp ce al soţiei, angajată la SC Preven - Consult SRL, s-a ridicat la 8.640 de lei. În ceea ce priveşte eventualele interese, directorul executiv Vîlsan a declarat că nu are niciunul.
Mateiciuc, investitorul
Lucrurile par însă ceva mai interesante când vine vorba despre adjunctul lui Vîlsan, Alexandru Mateiciuc. În declaraţia de interese, adjunctul preciza că deţine 85 acţiuni la SN TGN Transgaz Mediaş, adică 0,0007, valoarea totală la zi fiind „conform cotaţie BVB". Totodată, Mateiciuc are acţiuni şi la BRD - Groupe Societe Generale (950 de acţiuni reprezentând 0,00005%), valoarea totală la zi fiind tot „conform cotaţie BVB". Totuşi, adjunctul Vămii Constanţa nu are în proprietate terenuri, case sau maşini şi nici alte active financiare. Venitul anual realizat de Alexandru Mateiciuc pentru anul trecut a fost de 65.684 de lei, în timp ce al soţiei, angajată a unei instituţii portuare, a fost de 41.878 de lei.
Banias, Vîlsan, Bogatu
„Este o mare trăsnaie chestia asta, că ar fi fost vameşi implicaţi în dosarul cu UCM Reşiţa despre care s-a scris în presă. În primul şi cel mai important rând, exportul despre care s-a făcut vorbire nu a avut loc niciodată, operaţiunea vamală nu a existat, astfel încât nu au existat nici documente vamale, acte transmise către vamă şi pentru care să fie nevoie de sprijinul lucrătorilor vamali", spunea Bogdan Vîlsan la momentul izbucnirii scandalului UCM Reşiţa în presă. Totodată, acesta preciza şi că „îl cunosc pe Mircea Banias, am crescut în acelaşi cartier şi am copilărit împreună, dar nu suntem în relaţii de prietenie. Nu am mai ţinut legătura în ultimii ani, însă dacă ne întâlnim la vreun eveniment sau pe undeva, ne salutăm". Nu în ultimul rând, referitor la zvonurile că ar primi telefoane de la Eugen Bogatu, Bogdan Vâlsan spunea că deşi îl cunoaşte pe Bogatu pentru că au lucrat împreună nu primeşte telefoane de la acesta prin care să i se dicteze acţiunile la vamă.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp