NUP pentru comisarul Gurlui
NUP pentru comisarul Gurlui
16 Aug, 2007 00:00
ZIUA de Constanta
3281
Marime text
Procurorii de pe langa Curtea de Apel Constanta au decis neinceperea urmaririi penale a comisarului Ionel Ghiocel Gurlui, din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, acuzat de abuz in serviciu.
Povestea in care este implicat comisarul Gurlui incepe cu misiunea pe care acesta trebuia sa o duca la indeplinire, constand in identificarea si retinerea lui Ionut Gavrila. Acesta savarsise o infractiune de fals, prin care a prejudiciat firma SC Agil SRL Constanta. Conform acuzatiilor, Gavrila a folosit mai multe carti de identitate false, aducand un prejudiciu de 20.000 de euro. Cauza a fost repartizata spre solutionare comisarului Gurlui, la data de 13 februarie. In aceste conditii, misiunea a fost trasata punct cu punct. Astfel, oamenii legii au aflat ca cel cautat se afla in acea perioada la Medgidia, fapt pentru care Gurlui a solicitat conducerii IPJ Constanta sa ii aprobe deplasarea cu alti lucratori de la DIAS si agenti de politie. De asemenea, pe numele infractorului era emis si un mandat de executare a pedepsei, fiind condamnat de catre Judecatoria Constanta la doi ani de inchisoare. Totusi, acest mandat nu constituia obiectul misiunii comisarului Gurlui. Odata obtinuta aprobarea, echipa de la Constanta s-a deplasat la Medgidia, unde l-au identificat pe fugar. Acesta era alaturi de familie, care a incercat sa il ajute sa scape pe Gavrila din mainile politistilor. In timpul imobilizarii, unul dintre agentii de politie l-a impuscat in picior pe Gabriel Nichifor, varul infractorului. Politistul a folosit mai multe focuri de arma si, prin ricoseu, unul dintre proiectile l-a ranit chiar pe comisarul Ionel Gurlui, producandu-i acestuia o plaga impuscata in picior. Acest accident a dus la intocmirea unui dosar de catre Parchetul de pe langa Curtea de Apel Constanta. Aceeasi instanta judecatoreasca a decis ca Gurlui este nevinovat, si ca actiunea lui s-a desfasurat in limitele legale ale atributiilor de serviciu. Prezent favorabil, trecut controversat In ciuda deciziei de nevinovatie, comisarul Ionel Gurlui ramane cu niste pete pe hainele cu care imbraca legea. Acest lucru a fost sesizat de prim-procurorul Adina Florea, seful Parchetului de pe langa Tribunalul Constanta, luna trecuta. Procurorul a declarat atunci ca institutia pe care o conduce a solicitat procurorului general al Romaniei retragerea functiei de ofiter de politie judiciara a comisarului Ionel Gurlui. Motivul pentru care s-a formulat aceasta solicitare a fost refuzul lui Gurlui de a respecta ordinele superiorilor, lucru ce periclita buna desfasurare a anchetelor. In premiera, Gurlui a fost acuzat de favorizarea infractorului, dupa ce a descins pe cont propriu intr-o perchezitie, in cazul Amalia Opritescu - Vasile Condurache. Aceasta actiune a determinat fuga infractorilor. O alta actiune de acest gen a avut loc in februarie, cand a descins ilegal in locuinta unui suspect din Medgidia, fara a-si anunta superiorii despre acest lucru. In consecinta, comisarului Ionel Ghiocel Gurlui i s-a intocmit dosar penal. Daca cererea de retragere a functiei de ofiter de politie judiciara va fi acceptata, Gurlui nu va mai putea instrumenta dosare.Scris de: {autor}Violeta PAVELESCU{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii