Nuredin Beinur a fost eliberat din arest, pentru a şaptea oară
Nuredin Beinur a fost eliberat din arest, pentru a şaptea oară


Beinur Nuredin este reţinut sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de şantaj, instigare la şantaj, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice şi complicitate la evaziune fiscală. Erchin Nuredin este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de şantaj, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, evaziune fiscală şi delapidare, iar Ovidiu Constantin Pop este bănuit de şantaj. Pe data de 9 iunie, Curtea de Apel Bucureşti a mai decis să menţină „starea de arest a inculpaţilor Balaban Nelu Mihai şi Pădure Mannix". De asemenea, după cum se arată pe Portalul instanţelor de judecată, instanţa „înlocuieşte măsura arestării preventive a inculpaţilor Nuredin Beinur, Nuredin Erchin şi Popa Valentin. Revocă măsura arestării preventive a inculpatului Pop Constantin Ovidiu. Respinge ca neîntemeiată cererea părţii civile Mocea Marian". Următorul termen în dosar a fost stabilit pentru data de 29 iunie. De menţionat că, până în prezent, magistraţii din cadrul Curţii de Apel Bucureşti au dispus eliberarea lui Beinur Nuredin pentru a şaptea oară. În final, libertatea omului de afaceri mangaliot Beinur Nuredin se află la mâna judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei a României, care au admis, până acum, de şase ori recursul procurorilor formulat împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp