Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:01 07 04 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O femeie a decedat într-un accident rutier în comuna Biled, județul Timiș

ro

06 Apr, 2025 15:49 497 Marime text

foto cu rol ilustrativ

O femeie a decedat în urma unui accident rutier produs duminică, 6 aprilie 2025, în comuna Biled, județul Timiș.

Pompierii din cadrul ISU Timiș au fost solicitați să intervină, astăzi, 6 aprilie 2025, în comuna Biled, în urma producerii unui accident rutier.

Potrivit sursei, la locul evenimentului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului 1 Timișoara și Secției Sânnicolau Mare cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare, precum și două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, precum și două ambulanțe SAJ, dintre care una cu medic. La locul evenimentului s-au solicitat sprijinul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din comună.

În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme în care se aflau patru persoane, dintre care două fiind încarcerate. Una din victimele încarcerate a fost extrasă în stare inconștientă.

Celelalte trei victime au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital în stare conștientă și cooperantă.

Din nefericire, victima, o femeie, nu a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost declarată decedată de către medic.


Citește și: 
UPDATE IașiMicrobuz cu 15 persoane, răsturnat, în zona Pașcani! Două victime, transportate la spital. Planul roșu de intervenție a fost dezactivat (FOTO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii