La Valu lui Traian O femeie a fost rănită grav în urma exploziei unei butelii
La Valu lui Traian: O femeie a fost rănită grav în urma exploziei unei butelii
29 Jun, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
1827
Marime text



Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa, explozia s-a produs în jurul orei 9.00, în locuinţa femeii, de pe strada Murfatlar, din comuna constănţeană Valu lui Traian. Acoperișul casei a fost distrus, iar pereții s-au crăpat. Femeia a suferit răni grave pe corp în timpul deflagrației și, inițial, a fost transportată de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Constanța la Spitalul Județean.
După ce starea pacientei a început să se deterioreze, medicii au decis ca ea să fie transferată, cu un elicopter SMURD, la București, la Spitalul de Arși, pentru îngrijiri medicale de specialitate. Ea a suferit arsuri pe 35% din suprafața corpului și i-au fost afectate inclusiv căile respiratorii, așa că medicii au fost nevoiți să o conecteze la aparate. Era singură în casă în momentul în care a avut loc explozia. Pompierii trebuie să stabilească acum dacă totul s-a produs din cauza femeii sau dacă a apărut vreo defecțiune la aragaz.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii