O femeie din Tulcea a cerut ajutorul jandarmilor după ce a fost agresată de soț
O femeie din Tulcea a cerut ajutorul jandarmilor după ce a fost agresată de soțPotrivit IJJ Tulcea, când au ajuns la fața locului, jandarmii au identificat femeia în fața imobilului unde locuia, aceasta declarând că se afla la domiciliu, împreună cu soțul și copilul, în momentul în care s-a iscat scandalul dintre ei.
„Femeia, în vârstă de 28 de ani, i-a comunicat soțului că a luat hotărârea de a divorța, iar în acel moment, acesta a devenit agresiv atât fizic, cât și verbal, îmbrâncind-o și adresându-i injurii și expresii jignitoare.
De teama bărbatului, femeia s-a retras în altă cameră, unde a apelat, prin intermediul Serviciului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, la sprijinul forțelor de ordine, ulterior reușind să părăsească domiciliul și să aștepte în fața imobilului intervenția jandarmilor.
Întrebat de cele întâmplate, bărbatul, în vârstă de 35 de ani, a negat cele reclamate, declarând că el, de fapt, și-a invitat soția în oraș, însă ea l-a refuzat și în schimb i-a dat și vestea divorțului, invocând numeroasele neînțelegeri dintre ei“ - au mai precizta reprezentanții IJJ Tulcea.
Având în vedere cele constatate, jandarmii au întocmit pe numele bărbatului actele de sesizare pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie.
„Violența în familie nu a fost singura faptă constatată de jandarmi în acest sfârșit de săptămână. O altă faptă constând în loviri și alte violențe a necesitat intervenția forțelor de ordine la o sală de jocuri din municipiul Tulcea, unde un bărbat a provocat un scandal.
De asemenea, au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale, dintre care 4 avertismente, valoarea amenzilor fiind de peste 2.000 lei pentru fapte precum consum de băuturi alcoolice în spațiul public, neluarea de către părinți a măsurilor necesare pentru a împiedica minorii de la fapte de vagabondaj și cerșetorie și pescuitul recreativ efectuat fără permis în habitatele piscicole naturale.
Jandarmii au acordat și sprijin pe timpul misiunilor executate în cooperare cu Poliția, la constatarea altor 7 infracțiuni precum furtul, înșelăciunea, lovirea sau alte violențe și distrugerea“ - au mai precizat reprezentanții IJJ Tulcea.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp