Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:29 24 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Oamenii de afaceri turci s-au solidarizat cu sinistratii

ro

03 Aug, 2005 00:00 973 Marime text

Mai aproape de semenii tai

Ei au donat produse alimentare si obiecte de uz casnic in valoare de 850 milioane de lei

Asociatia Oamenilor de Afaceri Turci "Dobrogea" nu a ramas imuna la disperarea si suferinta semenilor care au fost loviti de viiturile naturii. Dand dovada de solidaritate cu cei napastuiti de soarta, o parte a cetatenilor turci care isi desfasoara afacerile pe teritoriul Dobrogei s-au mobilizat si au incercat sa aduca o raza de bucurie in sufletele celor care au ramas fara acoperis deasupra capului. In acest sens, in cursul zilei de luni, de la sediul Asociatiei Oamenilor de Afaceri Turci "Dobrogea" a plecat un transport umanitar destinat ajutorarii populatiei sinistrate din judetul Galati. Presedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri Turci, Ramazan Gur a declarat ca actiunea, denumita generic "Mai aproape de semenii tai" a fost demarata dupa analizarea situatiilor deosebite ivite in urma inundatiilor produse de ploile torentiale din zilele de 12-13 iulie 2005 si de deversarea de la acumularea Calimanesti pe raul Siret. Ajutoarele au constat in produse alimentare, detergent si obiecte de uz casnic in valoare totala de 850 milioane de lei. Transportul a fost insotit de reprezentanti ai Consiliului Director al Asociatiei Oamenilor de Afaceri Turci "Dobrogea" printre care presedintele Ramazan Gur, Haci Ali Isik, Nufel Turzan si Zeki Uysal. Delegatia oamenilor de afaceri turci constanteni a fost primita din partea Prefecturii judetului Galati de catre Lucian Mehedinti in calitate de director executiv iar transportul a ajuns la Unitatea Militara Tecuci si urmeaza a fi distribuit de catre autoritatile galatene, populatiei afectate. De asemenea, reprezentantii Asociatiei Oamenilor de Afaceri Turci "Dobrogea" intentioneaza sa ajute si populatia afectata de inundatii din localitatea Saraiu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii