Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:24 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Obținere ilegală de permise de conducere! Zeci de percheziții în mai multe județe din țară, printre care și Constanța

ro

08 Jul, 2020 10:11 5541 Marime text
  • În urma a 61 de percheziții efectuate în 8 județe și municipiul București, a fost destructurată o grupare infracțională formată din cetățeni români și străini bănuită că facilita obținerea ilegală de permise de conducere românești, prin preschimbarea unor permise contrafăcute eliberate de autorități din alte state.

Azi, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești și procurorii D.I.I.C.O.T au efectuat 61 de percheziții domiciliare și au pus în executare 79 de mandate de aducere, în județele Prahova, Dâmbovița, Ilfov, Teleorman, Giurgiu, Botoșani, Dolj, Constanța și municipiul București, în cadrul unui dosar penal ce vizează implicarea mai multor persoane în obținerea ilegală de permise de conducere româneşti, prin preschimbarea unor permise contrafăcute eliberate de autorităţi din alte state.

Persoanele vizate urmează a fi conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Ploiești pentru audieri, urmând ca după finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.

Ancheta în cauză a început în luna martie 2020, în Ploiești, și a fost apoi extinsă în mai multe județe ale țării și în municipiul București. Pentru instrumentarea dosarului, polițiștii și procurorii au beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, precum și de suportul mai multor structuri teritoriale de combatere a criminalității organizate și al Direcţiei Operaţiuni Speciale.

Din anchetă au rezultat indicii că, începând cu a doua jumătate a anului 2019 şi până în prezent, în județele Dâmbovița și Ilfov și municipiul București s-ar fi constituit un grup infracțional organizat, compus inițial din 9 membri (cetățeni români și străini), la care ulterior au aderat și alți cetățeni români.

Grupul era profilat pe săvâşirea de infracţiuni din sfera criminalităţii informatice, precum și infracțiuni de fals și de corupție.

Scopul grupului l-a reprezentat obținerea de venituri ilicite prin înlesnirea obţinerii contra-cost și în mod fraudulos a unor permise de conducere pentru mai mulţi cetăţeni români care nu posedau competențele necesare obținerii dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice din România.

Persoanele interesate de obținerea unor permise de conducere puneau la dispoziția membrilor grupării datele de identificare personale, o fotografie și un specimen de semnătură, care erau transmise în străinătate pentru întocmirea permiselor. Ulterior, documentele realizate fraudulos erau expediate în România, iar cetățenii români care intrau în posesia acestora se prezentau la serviciile de profil pentru preschimbarea permiselor de conducere străine cu permise de românești.


Suma totală achitată de un beneficiar al unui astfel de permis se ridica la aproximativ 3.000 euro, aceasta reprezentând diferite comisioane percepute de cetățenii români și străini implicați.

Până în prezent, au fost identificați peste 50 de cetățeni români care fie au obținut permise românești, fie au depus documentele la autoritățile competente pentru preschimbarea permiselor prin acest mod ilicit, o parte dintre aceștia fiind deja semnalați cu diferite încălcări ale normelor la regimul circulației rutiere.

La acțiune au participat polițiști din cadrul B.C.C.O. București, B.C.C.O. Pitești, B.C.C.O. Brașov, B.C.C.O. Craiova, B.C.C.O. Constanța, S.C.C.O. Ilfov, S.C.C.O Teleorman, S.C.C.O. Giurgiu, S.C.C.O. Botoșani, iar suportul de specialitate fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale și Unitatea Teritoriale de Analiză a Informațiilor Ploiești. 

De asemenea, la activități a participat Brigada Specială de Intervenție ,,Vlad Țepeș” a Jandarmeriei, Gruparea de Jandarmi Mobilă ,,Matei Basarab” Ploiești, Inspectoratul Județean de Jandarmi Dâmboviţa, Inspectoratului Județean de Jandarmi Teleorman, Inspectoratului Județean de Jandarmi Giurgiu şi Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoşani.

Persoanele vizate urmează a fi conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Ploiești pentru audieri, urmând ca după finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.


Polițiștii B.C.C.O. Ploiești și procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T Ploiești continuă cercetările  sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, fals intelectual, uz de fals, acces ilegal la un sistem informatic, fals informatic, luare de mită, dare de mită.

Comisar-șef Liviu-Ionuț Vîrșă, șeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor din Constanța, ne-a declarat că, în trecut, au existat situații în care diverși cetățeni s-au prezentat pentru preschimbarea unor permise false emise în străinătate, însă a fost seizată Poliția.    

Foarte important! 

Procedura legală prevede că eliberarea permisului românesc se face numai în urma confirmării privind legalitatea documentului. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii