Oficial de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța despre bărbatul suspectat că ar fi întreținut raporturi sexuale cu o minoră de 15 ani
Oficial de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța despre bărbatul suspectat că ar fi întreținut raporturi
09 Jan, 2024 14:07
ZIUA de Constanta
926
Marime text
Un bărbat de 32 de ani din localitatea Siliștea, județul Constanța a ajuns după gratii fiind suspectat că ar fi întreținut raporturi sexuale cu o minoră, de 15 ani.
Potrivit Compartimentului de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, la data de 05.01.2024, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au formulat propunere privind luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul M.D., în vârstă de 32 de ani, domiciliat în sat Siliștea, comuna Siliștea, jud. Constanța, aflat în stare de reținere, pentru săvârșirea, în formă continuată, a infracțiunii de act sexual cu un minor, faptă prevăzută și sancționată de prevederile art. 220 alin. 1 și alin. 4 lit. e C.pen. cu aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen. și a art. 35 alin. 1 C.pen..
În sarcina suspectului s-a reținut faptul că în perioada noiembrie – decembrie 2023, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a întreținut în mai multe rânduri raporturi sexuale cu numita M.E., în vârstă de 15 ani și două luni la data consumării faptei.
Știri ConstanțaBărbat suspectat că ar fi întreținut raporturi sexuale cu o minoră, de 15 ani, reținut de polițiști

Citește și:„Precizăm totodată că punerea în mișcare a acțiunii penale, reținerea și arestarea preventivă reprezintă etape și măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatoriului, activități ce nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție“ - au mai precizat procurorii.
Știri ConstanțaBărbat suspectat că ar fi întreținut raporturi sexuale cu o minoră, de 15 ani, reținut de polițiști
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii