Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:14 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Oficial DNA Control judiciar pentrul șeful de la Poliția Eforie, pentru luare de mită

ro

01 Sep, 2020 11:29 2423 Marime text
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 31 august 2020, față de inculpatul Coteanu Cornel Gabriel, șef al Poliției Eforie, județul Constanța, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată și instigare la  abuz în serviciu.
 
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
 
În perioada iulie-august 2019 și iulie-august 2020, în calitate de comandant al Poliției orașului Eforie, cu gradul de comisar șef, inculpatul Coteanu Cornel Gabriel ar fi primit în mod repetat și periodic, de la o persoană fără calitate specială, coinculpat, sume de bani, pentru ca în schimb să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu, în sensul de a permite și de a proteja desfășurarea unor activități de comerț clandestin în Stațiunea Eforie din județul Constanța. Ar fi vorba de tolerarea unor activități de comerț clandestin/neautorizat care să se poată desfășura fără aplicarea de sancțiuni contravenționale și fără confiscări de mărfuri, cu precădere pe plajele stațiunii Eforie.
Din probele administrate rezultă că suma primită cu titlul de mită ar fi fost de 300 lei/zi, remiterea banilor fiind făcută o dată la câteva zile, preponderent în zilele de luni și joi ale fiecărei săptămâni, în imediata apropiere a sediului Poliției orașului Eforie.
La rândul său, coinculpatul care ar fi remis în mod periodic banii comandantului Poliției orașului Eforie, i-ar fi colectat, în mod repetat de la persoanele interesate de obținerea protecției pentru activitățile de comerț clandestin. De asemenea, persoana respectivă pretindea și primea bani și pentru presupuse  informații despre controalele efectuate de autorități.
 
 În ziua de 10 august 2020, inculpatul Coteanu Cornel Gabriel i-ar fi solicitat unui agent constatator să înlocuiască măsura amenzii în cuantum de 1.000 lei aplicată unei persoane, pentru contravenții la regimul rutier, cu sancțiunea avertismentului, măsură pe care numai instanța de judecată o putea dispune.
În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane fără calitate specială, dintre care trei se află în stare de arest la domiciliu începând cu data de 28 august 2020, pentru infracțiuni de dare de mită, trafic de influență, evaziune fiscală.  
 
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Coteanu Cornel Gabriel trebuie să respecte mai multe obligații între care să nu părăsească teritoriul României și să nu se aproprie și să nu comunice, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanță și să nu își exercite profesia de polițist, implicit prerogativele funcției de șef al Poliției Eforie.
 
Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

 
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii