Ofiţer de poliţie al Gărzii de Coastă, cercetat penal de DNA Constanţa

16 Oct, 2013 00:00
ZIUA de Constanta
2627
Marime text
La începutul lunii august, DNA Constanţa a decis faţă de Ionuţ Voinescu luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara pe o perioadă de 30 de zile
Un ofiţer de poliţie din cadrul Gărzii de Coastă este cercetat de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa. Poliţistul este acuzat de procurori că ar fi încheiat un contract de prestări servicii în numele unei societăţi comerciale, unitate pe care ar fi administrat-o în fapt, deşi, potrivit legii, este interzisă efectuarea, direct sau prin persoane interpuse activităţi de comerţ ori să participe la administrarea sau conducerea unor societăţi comerciale. Cel luat în colimator de procurorii DNA este, potrivit surselor noastre, Ionuţ Voinescu, şeful Punctul de Trecere a Frontierei Constanţa Sud din cadrul Gărzii de Coastă Constanţa. Facem precizarea că am încercat să obţinem un punct de vedere cu privire la dosarul instrumentat de Direcţia Naţională Anticorupţie şi de la Ionuţ Voinescu însă acest lucru nu a fost posibil.
Conform unor surse bine informate, la începutul lunii iulie a acestui an, procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanta au dispus începerea urmării penale faţă de Ionuţ Voinescu. Acesta este suspectat că, la jumătatea lunii decembrie 2011, Ionuţ Voinescu, poliţist al Gărzii de Coastă, ar fi încheiat un contract de prestări servicii în numele societăţii comerciale pe care ar fi administrat-o. Şi asta deşi, continuă sursele noastre, potrivit legii, îi era interzis să efectueze, direct sau prin persoane interpuse, activităţi de comerţ ori să participe la administrarea sau conducerea unor societăţi comerciale. La începutul lunii august, DNA Constanţa a decis faţă de Ionuţ Voinescu luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara pe o perioadă de 30 de zile. Ulterior, la finele lunii august, aceiaşi procurori ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie au hotărât prelungirea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara pe o perioadă de 30 de zile. Aproape de finele lunii septembrie, DNA a mai prelungit măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara pe o durată de 30 de zile cu începere de la data de 30 septembrie şi până la 29 octombrie.
Decizie definitivă
Nemulţumit de deciziile repetate ale procurorilor, Ionuţ Voinescu a cerut Curţii de Apel Constanţa, Secţia Penală şi pentru Cauze Penale cu Minori şi de Familie, ridicarea măsurilor preventive. Pe data de 4 octombrie, Curtea de Apel a admis cererea formulata de Ionuţ Voinescu. Pentru că au avut posibilitatea, procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanta au atacat cu recurs decizia mai sus precizată. Fără succes! Pe data de 11 octombrie, judecătorii Curţii Supreme de Justiţie a României au respins acţiunea procurorilor constănţeni, hotărând anularea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara. După cum menţionam şi mai sus, deşi am încercat să obţinem un punct de vedere de la ofiţerul de poliţie din cadrul Gărzii de Coastă cercetat de DNA, acest lucru nu a fost posibil.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii