UPDATE Olt Accident rutier în orașul Corabia. Șofer beat implicat și un pasager decedat
UPDATE Olt: Accident rutier în orașul Corabia. Șofer beat implicat și un pasager decedat


În cursul acestei dimineți, 16 ianuarie 2025, un accident rutier grav s-a produs pe Drumul Național 54, în orașul Corabia, județul Olt.
Un șofer beat a intrat cu mașina într-un stâlp de pe marginea părții carosabile, ulterior fiind proiectat într-un autoturism parcat și în gardul unei unități spitalicești.
În urma evenimentului rutier, conducătorul auto și doi pasageri au necesitat îngrijiri medicale fiind transportați la o unitate spitalicească, iar un alt pasager a decedat.
„La data de 16 ianuarie a.c., în jurul orei 07.30, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe Drumul Național 54, în orașul Corabia, a avut loc un eveniment rutier.
La fața locului, s-au deplasat polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Corabia.
Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de către un tânăr de 18 ani, din comuna Orlea, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, a intrat în coliziune cu un stâlp de pe marginea părții carosabile, ulterior fiind proiectat într-un autoturism parcat și în gardul unei unități spitalicești.”, precizează IPJ Olt.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Update:
Potrivit IPJ Olt, în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat faptul că tânărul avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat.
În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier, urmând a fi dispuse măsurile legale.
Citește și:
Accident rutier în localitatea Cataloi, județul Tulcea. Un șofer a intrat cu mașina într-un arbore
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp