Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:24 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Omisiune sau rea-credinta?

ro

12 Sep, 2002 00:00 1311 Marime text

Executare dubioasa

Executorul Romanescu a omis o creanta de 240 de milioane intr-un dosar indelung contestat

Noi elemente in dosarul executarii hotelurilor "Anca" si "Irina" din Venus * Ionel Corne, cu ajutorul executorului Adrian Romanescu, a intrat in posesia unui hotel si a restaurantului "Gambrinus", iar sotia acestuia, in posesia celuilalt hotel * Romanescu a omis sa ia in considerare decizia prin care procesul-verbal de la care a pornit cu executarea era anulat, desi o copie a sentintei se afla la dosarul cauzei * Mai mult, el a reactualizat o valoare care era calculata pana in 2007 si, prin Actul de Adjudecare intocmit, avanseaza ideea ca "au fost indreptate erorile materiale si omisiunile" * "Anca" si "Irina" au mai obtinut doua hotarari judecatoresti pe data de 8 august, prin care SC Corex SRL este obligata sa nu procedeze la instrainarea sau grevarea celor doua hoteluri pana la solutionarea a doua dosare care au ca obiect litigiul dintre cele doua societati, aflate pe rolul Judecatoriei Mangalia

Dosarul "Anca - Irina" a avut un nou termen ieri la Judecatoria Mangalia. Este vorba despre executarea hotelurilor, "Anca" si "Irina". Totul a plecat de la un contract de locatie de gestiune incheiat de societatea "Corex Imperial" SRL cu societatea proprietara a celor doua active, SC "Anca Irina" SA. Patronul firmei "Corex", Ionel Corne, a avut in administrare cele doua hoteluri timp de cinci ani. Contractul de locatie a fost anulat si societatile sotilor Corne au parasit locatiile. Acesta nu a vrut sa renunte la hoteluri si a incercat sa arate ca documentele prin care accepta predarea hotelurilor erau false. El a sustinut ca hartiile pe care erau aplicate stampila si semnatura sa erau in alb si ca au fost ulterior completate de directorii SC "Anca Irina" SA. Cel de-al doilea pas al sau a fost o expertiza financiar-contabila prin care se avansa suma de patru miliarde de lei, la nivelul anului 1996, pagube inregistrate de Corne prin anularea celor doua contracte. Corne sustine ca a facut investitii care au fost incluse in aceasta suma avansata de expert. Din evidentele contabile ale SC "Anca Irina" SA nu a reiesit ca SC "Corex" ar fi executat lucrari la valoarea constatata de expertul ales de Corne. Totusi, suma de patru miliarde a fost reactualizata de un alt expert de la Giurgiu, care a considerat ca societatea a fost prejudiciata cu 26 de miliarde de lei, o valoare care depaseste cu mult valoarea de inventar a celor doua active. Aceasta suma contine, de fapt, veniturile pe care le-ar fi inregistrat "Corex" SRL daca ar fi exploatat cele doua hoteluri pana in anul 2007. In final, s-a ajuns si la o sentinta judecatoreasca prin care, in baza expertizei, doi directori de la societatea de stat au fost condamnati la doi ani inchisoare si s-a dispus despagubirea lui Corne cu suma de 26 de miliarde de lei. Se pare ca la baza celor ce au urmat sta o expertiza indoielnica, intocmita de expertul Petra Panoiu. Inca de la inceput, experta a fost contestata de catre directorii SC "Anca Irina" SA. Ei au constatat ca, pe langa calitatea pe care o avea, era si angajata Directiei Finantelor Publice. Petra Panoiu, de altfel, nici nu figura in tabelul expertilor. Se pare ca experta a efectuat lucrarea fara sa aiba calitate. In sprijinul celor doi directori a venit si o adresa, in care era stipulat ca expertul trebuia sa se recuze, pentru ca era salariata a M.F. Dosarul penal intocmit de Parchetul de pe langa Tribunalul Constanta expertei Panoiu a primit, in prima faza, scoaterea de sub urmarirea penala. Executarea sentintei prin care se dispunea plata celor 26 de miliarde a fost suspendata de Parchetul Tribunalului Giurgiu in baza rezolutiei de incepere a urmaririi penale si a unei adrese datate 26 mai, in care se stipula ca experta a realizat lucrarea prin care s-a avansat suma de 26 de miliarde fara sa analizeze documentele contabile ale societatii si ca s-au stabilit profituri imaginare. Situatia s-a complicat ulterior.

Contestatie la executare si anularea procesului-verbal de licitatie

Cand conducerea societatii "Anca Irina" a realizat care este scopul lui Ionel Corne, a pornit o serie de demersuri pentru a se evita pierderea celor doua hoteluri. Prin cererea inregistrata cu numarul 1685/2001, SC "Anca Irina" SA a chemat in judecata pe SC "Corex" SRL, a solicitat o contestatie la executare si anularea procesului-verbal de licitatie, intocmit de executor la data de 2 iunie 2001. Contestatara a aratat ca, la data de 2.07.2001, a adus la cunostinta organelor de executare faptul ca, prin sentinta penala 1259/99 a Judecatoriei Giurgiu si prin decizia penala 2011 a Curtii de Apel Bucuresti, s-a declarat recurs in anulare si, totodata, s-a dispus suspendarea executarii silite a hotararii penale mentionate in debutul acestui material. In plangere se stipuleaza ca: "Desi organul de executare avea dovada suspendarii executarii, acesta a procedat la organizarea licitatiei". Judecatoria Mangalia a admis prin sentinta civila 2411, din 27 septembrie 2001, cererea de contestatie la executare formulata de "Anca Irina" SA si a constatat nulitatea absoluta a procesului-verbal de licitatie intocmit de executorul judecatoresc Valentin Stefan, la 2 iulie 2001, in dosarul de executare numarul 6/2001. Despre carentele procesului de executare am mai scris anterior. Dar mentionam ca prin aceeasi decizie sunt anulate actele de executare ulterioare procesului-verbal de licitatie. In acelasi document se mai stipuleaza ca instanta a constatat ca procesul-verbal de licitatie nu cuprinde: denumirea si sediul organului de executare si numele celui care a incheiat procesul-verbal. Cu toate ca pe documentul anulat atunci de instanta era aplicata stampila executorului Volintiru Stefan, nu apare numele in clar, iar in fapt documentul a fost incheiat de stagiarul Iulian Grasu. Un exemplu ar fi ca in procesul-verbal se omite indicarea locului si a orei la care s-a desfasurat actul de executare.

Executare cu cantec

In anul 2002, totul este reluat. Ionel Corne s-a adresat Biroului Executorului Judecatoresc Romanescu Adrian. Executorul a luat ca baza juridica in demersurile sale procesul-verbal anulat de instanta cu un an inainte. El a mai a mai reactualizat prejudiciul creat asa-zisului creditor la peste 30 de miliarde. Pe data de 23 iunie, a fost intocmit Actul de Adjudecare in urma licitatiei organizate la sediul BEJ Romanescu, in care executorul afirma ca "urmare a procesului-verbal de licitatie, din data de 02.07.2001, in dosarul de executare numarul 6/2001 al Judecatoriei Mangalia, precum si a omisiunilor strecurate in procesul-verbal de licitatie nr. 6, am procedat la intocmirea prezentului act prin care certificam ca s-a adjudecat in favoarea creditoarei S.C. "Corex Imperial" SRL, cu sediul in Constanta..., imobilul hotel "Anca" cu teren aferent in suprafata de 4.459,85 m.p. Pretul la care s-a vandut imobilul este de 9 miliarde de lei, pentru care creditoarea adjudecatara a depus creanta sa in parte, pana la concurenta sumei de 9 miliarde de lei". Pe scurt, Ionel Corne, cu ajutorul executorului Adrian Romanescu, a intrat in posesia unui hotel si a restaurantului "Gambrinus", iar sotia acestuia, in posesia celuilalt hotel. Romanescu a omis sa ia in considerare decizia prin care procesul-verbal de la care a pornit cu executarea era anulat, desi o copie a sentintei se afla la dosarul cauzei. Mai mult, el a reactualizat o valoare care era calculata pana in 2007 si, prin Actul de Adjudecare intocmit, avanseaza ideea ca "au fost indreptate erorile materiale si omisiunile". "Anca" si "Irina" au mai obtinut doua hotarari judecatoresti pe data de 8 august, prin care SC "Corex" SRL este obligata sa nu procedeze la instrainarea sau grevarea celor doua hoteluri pana la solutionarea a doua dosare care au ca obiect litigiul dintre cele doua societati, aflate pe rolul Judecatoriei Mangalia.

Executorul Romanescu omite Primaria Mangalia

Ieri, a avut loc la Judecatoria Mangalia un nou termen in cazul celor doua active, aparand un nou element in judecarea contestatiei la executare. Juristul Primariei Mangalia a facut o cerere in nume propriu, in care Consiliul Local Mangalia solicita suspendarea executarii si acordarea unui nou termen. De fapt, Primaria Mangalia avea de recuperat de la SC "Anca Irina" 240.812.000 lei valoarea impozitului, care urmeaza a fi reactualizat. Juristul Primariei a aratat ca facuse o actiune inca din perioada cand dosarul se afla la executorul Stefan Volintiru. La momentul la care dosarul a fost preluat de Adrian Romanescu, cu toate ca noul executor desemnat avea obligatia sa preia toate documentele de la dosar, actiunea Primariei Mangalia a fost omisa. Romanescu a scos din dosarul de lichidare Primaria Mangalia. Juristul spune ca a discutat la telefon cu executorul Adrian Romanescu despre situatia creantei anterior mentionate, dar serviciul juridic din cadrul Primariei nu a fost notificat cu privire la licitatia organizata de executor. Asistenta avocatului Antonie Iorgovan, care ii reprezinta in instanta interesele lui Ion Corne, s-a opus admiterii interventiei facute de Primaria Mangalia. SIF Transilvania a avut, de asemenea, o interventie in calitatea sa de proprietar, la care avocatii lui Corne s-au opus. Motivul a fost tardivitatea celor doua actiuni. Instanta a admis in principiu cererea si a acordat un nou termen. Pe 28 august, SC "Anca Irina" SA a primit o adresa de la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Constanta prin care se aduce la cunostinta faptul ca s-a dispus, la data de 26 iulie 2001, inceperea urmaririi penale impotriva expertei Petra Panoiu, pentru comiterea infractiunii de uzurpare de calitati oficiale, marturie mincinoasa, fals intelectual si uz de fals. Aceeasi adresa atesta faptul ca, la data de 4 decembrie 2001, a pornit urmarirea penala impotriva lui Ionel Corne si Valeria Corne pentru savarsirea infractiunilor de inselaciune, complicitate la fals intelectual si uz de fals, iar experta Panoiu Petra, pentru complicitate la infractiunea de inselaciune.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii