OPC a oprit de la vanzare produse de aproximativ 52 de milioane de lei
OPC a oprit de la vanzare produse de aproximativ 52 de milioane de lei
13 Jan, 2004 00:00
ZIUA de Constanta
1075
Marime text
Inspectorii Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorilor au efectuat, saptamana trecuta, 60 de actiuni de control, din care in cazul a 45 de agenti economici s-a intocmit proces-verbal de constatare a contraventiei. Din totalul acestora 20 au fost la produse alimentare, 16 la produse nealimentare si noua la prestari servicii. In total, au fost verificate produse in valoare de 586,2 milioane de lei, cu abateri fiind marfa in valoare de peste 52 de milioane de lei, in cea mai mare parte produsele fiind oprite temporar de la comercializare. Pentru deficientele constatate au fost aplicate 45 de amenzi, in valoare totala de 135 de milioane de lei. Printre societatile sanctionate s-a numarat "Elorex Comercial" SRL Navodari care oferea spre comercializare conserve de carne, ciuperci si peste carora le lipseau elementele de identificare referitoare la denumirea si adresa importatorului. Unitatea mai avea la vanzare si covrigei expirati. Lotul de produse cu termen de valabilitate depasit a fost interzis de la comercializare, iar marfurile cu abateri de informare au fost oprite temporar de la vanzare pana la remedierea deficientelor. De asemenea, societatea "Ergaf Comexim" SRL Eforie Nord oferea la vanzare ficat si aripi de pasare care nu aveau etichete cu elemente de identificare si caracterizare necesare. Un alt agent economic sanctionat de inspectorii OPC a fost "AF Vas Mar" Eforie Nord. Unitatea avea la comercializare 15 kilograme de preparate de carne, respectiv pulpe de pui si piept de pui, fara etichete cu elemente de identificare si caracterizare. Toate produsele descoperite cu abateri au fost retrase de la comercializare pana la remedierea deficientelor.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii