Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:39 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Orange da tonul la recuperatori

ro

12 Jun, 2007 00:00 3103 Marime text
1181591109.jpg

Un abonat s-a trezit, dupa patru ani, ca este urmarit de o firma de recuperare a creantelor pentru o datorie pe care o are la operatorul de telefonie mobila

Societatile de telefonie mobila promit marea cu sarea atunci cand, la orizont, apare un potential client. In momentul in care ai semnat contractul cu vreuna din ele, lucrurile se schimba si incep sa apara si problemele. In mod normal, din momentul in care devii client cu acte in regula, atentia care ti se acorda ar trebui sa fie mult sporita fata de momentele cand esti doar potential client. Realitatea este cu totul alta. Sunt foarte multe persoane care, de-a lungul timpului, au avut fel si fel de probleme cu operatorii de telefonie mobila. Nici reprezentantii firmei Orange nu s-au abatut de la aceasta regula si au avut grija si ei sa iste fel si fel de situatii intortocheate. Un barbat din Constanta a avut multa vreme abonament la aceasta firma. In anul 2003, din motive personale, s-a hotarat sa concesioneze contractul de telefonie mobila de pe persoana fizica pe persoana juridica. Niciun fel de problema; cesiunea a decurs normal, insa, dupa aproape patru ani de zile, a primit o adresa de societatea EOS KSI prin care era instiintat ca are de platit un debit de 100,25 lei. Firma EOS a incheiat, in anul 2005, un contract de cesiune creante cu Orange Romania, prin care toate datoriile clientilor operatorului de telefonie mobila erau preluate. Datoria de 100,25 de lei a lui D.T. a fost calculata pe baza unui debit principal de 41,63 lei plus 58,62 lei penalizari acumulate in toti acesti ani. Tot clientul e vinovat Intrigat, omul a pus mana pe telefon si a incercat sa discute cu cei de la Orange. Explicatiile lor au fost vagi si nu au reusit sa il lamureasca cu nimic. Ei au incercat sa il convinga ca, in momentul in care s-a semnat noul contract, a fost anuntat ca i se va emite inca o factura pe contractul vechi. Ca el nu a primit nimic nu mai conteaza pentru cei de la Orange, deoarece ei au pasat „munca murdara“ in curtea celor de la EOS KSI. Acestia au facut repede calculul si au ajuns la concluzia ca D.T. trebuie sa le plateasca, in termen de doua zile de la primirea instiintarii, cei 100 de lei. Dubios este ca plicul a fost trimis pe data de 17 mai si a ajuns la destinatar pe 21 mai. Mai mult de atat, plicul nu a fost recomandat si era posibil ca el sa nu ajunga niciodata la D.T. Cum se calculeaza cele doua zile, stiu doar reprezentantii firmei „specializate“ in recuperare de creante. Am incercat sa discutam cu unul dintre angajati, insa acesta a refuzat sa faca orice comentariu legat de acest caz, motivandu-ne ca nu avem niciun fel de calitate pentru a putea cere detalii. Nici cei de la Orange nu au fost prea comunicativi, raspunsul lor fiind ca este vorba de un contract cu date confidentiale. In ambele cazuri, angajatii celor doua firme ne-au cerut sa il indrumam pe cel in cauza spre ei. Am incercat sa le explicam ca omul a mai discutat cu alti colegi de ai lor, insa acestia nu l-au lamurit deloc. Cei de la Orange nici nu au vrut sa admita ca din cauza lor s-a ajuns in aceasta situatie. In favoarea celor spuse de D.T. sunt facturile emise in toti anii de contract si care au fost achitate de fiecare data la timp si care demonstreaza ca nu este rau platnic. Acesta este un caz fericit, deoarece suma nu este mare si se poate achita, insa clientii se pot trezi cu astfel de datorii de care nu au stiut ani buni, a caror valoare se poate ridica la cifre astronomice. In astfel de cazuri, probabil ca vor urma ani buni de procese si din neglijenta unora care nu isi fac treaba asa cum ar trebui, oamenii se pot trezi tarati prin tribunale si chiar pot ramane fara agoniseala de-o viata.

Scris de: {autor}Adrian FURDULEA{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii