Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:29 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pacheboturile din Caraibe vin la Constanta

ro

14 Sep, 2004 00:00 1132 Marime text

Unul dintre cele mai mari pasagere din lume si-a anuntat sosirea

Nava "The World" este a treia ca marime din lume dupa renumitele pasagere din seria "Queen Mary" * Vasul a perfectat, in general, croaziere in Marea Caraibelor

Nou deschisa ruta a Estului, pentru majoritatea firmelor de turism din lume a cuprins, pe langa obisnuitele escale in arhipelagurile grecesti, si cateva escale prin cele mai importante porturi de la Marea Neagra. Pentru occidentali, un concediu petrecut la bordul unei nave de lux are un mult mai mare efect si exotism daca, prin peregrinarile sale, vasul atinge locatii care mai de care mai inedite, nu neaparat din punctul de vedere al florei sau faunei, cat din cel al trecutului istoric al locurilor. Constanta a devenit nu de multa vreme un punct de atractie turistica, tranzitat de nave de pasageri apartinand unora dintre cele mai renumite firme de turism din lume. Prezenta in Portul Constanta a uriaselor pacheboturi care au la bord sute sau chiar mii de pasageri nu poate fi trecuta cu vederea mai ales ca, mai nou, singurul barometru economic al unui oras turistic, asa cum este considerat Constanta, este volumul fluxului de turisti.In acest context, in primele zile ale lunii octombrie si-a anuntat sosirea in Portul Constanta una dintre cele mai mari si mai noi nave de pasageri din lume, denumita in mod retoric "The World". Vasul care are o lungime de aproximativ 200 de metri si un deplasament de 43.000 de tone, este considerat al treilea ca marime in lume dupa renumitele "Queen Mary I" si "Queen Mary II". La bordul sau se pot ambarca aproximativ 3000 de pasageri, in conditii de lux echivalente unui hotel de patru sau cinci stele. Nava a fost construita in anul 2002 intr-un santier naval din Norvegia si navigheaza sub pavilion Bahamas. De la darea sa in exploatare pachebotul a efectuat voiaje, in majoritate, prin Marea Caraibelor, pentru ca apoi sa procedeze la curse mai lungi peste Oceanul Atlantic, in croaziere prin marile din Europa. Uriasul pasager si-a anuntat sosirea la Constanta pentru data de 15 octombrie, avand la bord cateva mii de turisti de nationalitate americana si germana.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii