Parintele Arsenie Papacioc rupe tacerea

Pe vremea comunismului, duhovnicului i s-a interzis sa predice

Pentru prima data, duhovnicul manastirii Techirghiol si al Dobrogei va conferentia in spatiul public * Conferinta, organizata de ASCOR, va avea loc pe 3 aprilie, ora 18, la Casa de Cultura * Pe vremea comunismului, parintele Arsenie nu avea voie nici macar sa predice * Dupa 1989, desi interdictia a disparut, parintele a continuat sa taca * Viata parintelui Arsenie a fost impartita intre manastire, temnita si pustnicie * In toate acestea el a gasit multa dragoste, creand libertate in spatii aparent claustrante

Parintele Arsenie Papacioc de la manastirea Techirghiol, unul dintre cei mari duhovnici din tara, va conferentia pentru prima data, dupa zeci de ani in care nu i-a fost permis nici macar sa predice. Acest lucru se va intampla intr-o conferinta despre bucuria Invierii, ce va avea loc pe data de 3 aprilie, ora 18, la Casa de Cultura a Sindicatelor Constanta. Evenimentul face parte dintr-o serie de cinci astfel de conferinte organizate de Asociatia Studentilor Crestin Ortodocsi Romani, filiala Constanta, cu prilejul sarbatorii Invierii Domnului. Partenerii evenimentului sunt: Arhiepiscopia Tomisului, Universitatea "Ovidius" Constanta, Inspectoratul Scolar Judetean si RATC Constanta.Parintele Arsenie e o pilda vie a crestinului adevarat. Locuieste intr-o camaruta, din curtea manastirii Techirghiol, langa bisericuta de lemn innegrit, unde slujeste cu smerenie in fiecare zi. Are 89 de ani, dar e mai tanar decat multi dintre noi. Viata parintelui pare desprinsa din istoria martirilor crestini de la inceputurile Bisericii. Comunistii nu i-au iertat ravna cu care il marturisea pe Hristos si l-au inchis de trei ori; in total, 12 ani de temnita grea. Parintele s-a plimbat pe la Gherla, Aiud si Canal. Dupa ultima eliberare, in 1964, Patriarhul Iustinian a reusit sa il "ascunda" o vreme, iar apoi a obtinut ca parintele sa stea la manastirea Techirghiol. Conditiile impuse de comunisti au fost doua: nu avea voie sa paraseasca niciodata manastirea si nici sa predice. De atunci, parintele a facut slujbele fara ca, la sfarsit, sa rosteasca acel cuvant de invatatura catre credinciosi. Dupa 1989, desi constrangerile au incetat, parintele Arsenie continua sa se abtina de la predica. El ii spovedeste si ii intelepteste pe oamenii care vin, din toata tara, la chilia lui. De aceasta data, parintele Arsenie a acceptat insa invitatia tinerilor de la Asociatia Studentilor Crestin Ortodocsi Romani - filiala Constanta si va conferentia alaturi de IPS Teodosie, Arhiepiscop al Tomisului.

Intre pustie si temnita

Parintele Arsenie a iesit si mai intarit in credinta si dragoste din terifianta experienta a inchisorii comuniste. "La Aiud am stat cel mai mult... Aduceau agenti peste noi ca sa ne vada sentimentele; era regim de moarte. Lucrul la care au insistat ei cu cruzime a fost infometarea. Daca deschideau celula sa te ia, nu stiai daca te mai intorci. In caz de imbolnavire, te luau sa-ti dea un regim mai rau. Te tineau izolat ca sa nu iei legatura cu nimeni si mureai... Au fost momente cand abia mai puteai rasufla si eram curiosi cum este cand iese sufletul din trup; asa de avansata era apasarea. Mai ales cand te baga intr-o camera cu temperatura foarte scazuta, unde ti se oprea inima pe loc". Parintele Arsenie a continuat sa fie preot si in inchisoare. El ii spovedea pe colegii de detentie prin zidul celulei, in sistem morse. Parintele repeta in fiecare zi momentele Sfintei Liturghii, mai ales Impartasania, folosindu-se de o canita de apa si 300 de grame de paine de orz. Dupa ce a iesit din inchisoare, Securitatea a continuat sa il urmareasca, izgonindu-l din toate manastirile. "Uite asa am ajuns la parintele Cleopa, care m-a trimis sa locuiesc intr-un bordei in padure. Parintele Paisie Olaru mi-a dat 18 bucatele de zahar. In anul acela a fost o iarna grea; s-au blocat cararile si am ramas izolat pana in primavara. Parintii ma credeau mort, insa eu eram vesel la reintalnirea cu ei". Parintele Arsenie nu prea vrea sa vorbeasca despre acea perioada: "N-as prea vrea sa ma laud cu pustia, fiindca eram in padure si strigam la Dumnezeu cu disperare, deoarece nu era asa usor. Ziceam in sinea mea: "Doamne, eu nu sunt pustnic"". "Pustia", asa cum o prezinta parintele, nu este un spatiu claustrant, ci un teritoriu al libertatii. El considera ca trebuie sa fii o fiinta indumnezeita ca sa traiesti in pustie, pentru ca trebuie sa stii sa intelegi glasul copacilor si cantecul de rugaciune al padurii. Cel mai greu este insa sa rezisti atacurilor necuratului. Diferenta dintre cele doua experiente existentiale majore ale parintelui Arsenie, sihastria si temnita, poate fi inteleasa foarte bine din cuvintele: "In pustie aveam unde sa strig si ii goneam pe diavoli, pentru ca se temeau de Dumnezeu. Insa la inchisoare nu aveam cum sa ma apar; tortionarii nu se temeau de Dumnezeu". Cuvintele parintelui Arsenie creeaza un spatiu rarefiat in care Dumnezeu vegheaza, ingerii zboara si oamenii se iubesc intre ei.