Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
23:15 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Păruieli" legale între politicienii locali Contestaţii electorale respinse de Curtea de Apel Constanţa

ro

05 May, 2012 01:09 1471 Marime text
Judecătorii Curţii de Apel Constanţa au analizat ieri patru contestaţii la legea electorală formulate de politicienii constănţeni şi tulceni interesaţi de alegerile locale. În toate cele patru cazuri, contestaţiile au fost respinse.

Ieri, magistraţii Curţii de Apel Constanţa au respins recursul privind contestaţia formulată de Stere Beca împotriva Biroului Electoral de Circumscripţie nr. 14 Constanţa. Dosarul a avut numărul 5037/118/2012, fiind iniţial înregistrat pe rolul Tribunalului, pe data de 2 mai. Pentru că judecătorii de la Tribunal au considerat că respectiva contestaţie la legea electorală ar fi nefondată, Stere Beca a atacat această hotărâre în recurs, iar cazul a ajuns în atenţia Curţii de Apel. Totuşi, nici la această instanţă politicianul nu a avut sorţi de izbândă, recursul său fiind respins ca nefondat. Cea de-a doua contestaţie privind legea electorală formulată de politicieni constănţeni şi analizată ieri de Curtea de Apel a fost, de asemenea, înregistrată iniţial la Tribunal, de către reprezentanţii Partidului Verde Organizaţia Judeţeană Constanţa. Mai exact, cazul are numărul 5066/118/2012, iar reclamant este Partidul Verde Organizaţia Judeţeană Constanţa prin preşedinte filială Sorin Horaţiu Belu, în timp ce rolul de pârât i-a revenit Biroului Electoral Judeţean Constanţa. La fel ca în cazul primei contestaţii, judecătorii Tribunalului au respins această acţiune, aşa încât dosarul a ajuns tot pe masa Curţii de Apel. Lovită parcă de acelaşi ghinion, contestaţia a fost respinsă şi aici. În ceea ce priveşte contestaţiile de la Tulcea, este vorba despre două acţiuni introduse de politicianul local Ion Lazia împotriva Partidului Poporului Dan Diaconescu. Cele două contestaţii au primit numerele de înregistrare 1716/88/2012 şi respectiv 1717/88/2012, ambele fiind respinse de judecătorii Tribunalului Tulcea, pe motiv că au fost introduse tardiv. În urma recursurilor declarate de Ion Lazia, cele două dosare au ajuns tot la Curtea de Apel Constanţa, unde, într-unul din cazuri, instanţa constănţeană a confirmat soluţia privind respingerea contestaţiei ca tardiv înregistrate, iar în cel de-al doilea caz, magistraţii au luat act de decizia lui Ion Lazia de a renunţa la judecată.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii