Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:39 26 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Paşii autorităţilor Iată cine (nu) s-a implicat în salvarea scafandrilor Zarafu şi Ispas

ro

11 Oct, 2010 01:21 3718 Marime text
cap_6.jpgANR nu a invocat „Planul de cooperare privind intervenţia unitară în situaţii de urgenţă pentru căutarea şi salvarea vieţii omeneşti în zona de litoral şi mare", întrucât recuperarea cadavrelor prinse în epavele scufundate nu fac obiectul prevederilor planului

scafandri_Catalin_Ispas_2.jpgDispariţia scafandrilor Cristian Zarafu şi Cătălin Ispas, iar mai apoi refuzul autorităţilor portuare de a spune lucrurilor pe nume, au făcut ca apropiaţii celor doi să-şi pună semne de întrebare cu privire la profesionalismul echipelor de salvare din Constanţa. Graţie unui scafandru, vă putem aduce la cunoştinţă activităţile derulate pentru căutarea/recuperarea celor care nu au mai fost văzuţi din seara zilei de nouă septembrie. În acest document se mai arată că Autoritatea Navală Română, instituţie condusă de Paul Brânză, nu a invocat „Planul de cooperare privind intervenţia unitară în situaţii de urgenţă pentru căutarea şi salvarea vieţii omeneşti în zona de litoral şi mare", din cauza faptului că recuperarea cadavrelor prinse în epavele scufundate nu fac obiectul prevederilor planului.

Precizăm încă de la început faptul că sinteza activităţilor de căutare a fost postată în întregime pe site-ul www.scubaboard.ro, unde colegii scafandrilor Cristian Zarafu şi Cătălin Ispas au dezbătut intens acest subiect. Conform adresei publicate de forum-ul site-ului, imediat după producerea evenimentului, acesta a fost raportat ierarhic comenzii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea Constanţa, comenzii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Centrului Operaţional de Comandă al Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Instituţiei Prefectului Judeţului Constanţa. Potrivit aceleiaşi surse, „prin adresa nr.131552 din 10.09.2010, chestorul-şef de poliţie Dan Valentin Fătuloiu, secretar de stat, şef al Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică, a solicitat Şefului Statului Major General/MApN, punerea în aplicare a prevederilor Planului comun de intervenţie a unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului Administraţiei şi Internelor pentru limitarea şi înlăturarea efectelor dezastrelor pe teritoriul naţional, în scopul sprijinirii cu personal specializat a acţiunilor desfăşurate pentru căutarea celor doi scafandri dispăruţi". „La nivelul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă au fost întreprinse următoarele măsuri şi acţiuni: solicitarea sprijinului necesar pentru căutarea şi recuperarea scafandrilor dispăruţi, prin adresa nr.47819 din 10.09.2010 transmisă Statului Major al Forţelor Navale. (...) În conformitate cu Planul de cooperare privind intervenţia unitară în situaţii de urgenţă pentru căutarea şi salvarea vieţii omeneşti în zona de litoral şi mare, în data de 10.09 2010, ora 09.30, la sediul Comandamentului Flotei Militare a fost convocată o şedinţă la care au participat reprezentanţii ISU Dobrogea şi comanda Centrului 39 Scafandri, unde au fost stabilite primele măsuri privind operaţiunile de căutare. Emiterea ordinului inspectorului general nr.47819 din 10.09.2010 prin care s-a solicitat ISU să întreprindă măsurile care se impun pentru concentrarea tuturor structurilor cu atribuţii în domeniul salvării pe mare, pentru continuarea acţiunilor de cercetare/căutare şi acordarea ajutorului necesar, în conformitate cu Planul de cooperare privind intervenţia unitară, în situaţii de urgenţă pentru căutarea şi salvarea vieţii omeneşti în zona de litoral şi mare, precum şi întreprinderea, prin intermediul inspectoratului, a demersurilor necesare către Autoritatea Navală Română şi Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare pentru căutarea şi recuperarea scafandrilor dispăruţi", se mai arată în răspuns. Conform acestuia, în urma solicitărilor făcute, ANR a răspuns că nu se poate invoca „Planul de cooperare privind intervenţia unitară în situaţii de urgenţă pentru căutarea şi salvarea vieţii omeneşti în zona de litoral şi mare", întrucât recuperarea cadavrelor prinse în epavele scufundate nu fac obiectul prevederilor planului. Deşi am încercat să luăm legătura cu Paul Brânză, şeful ANR, acest lucru nu a fost posibil.

S-a implicat şi fostul şef al Autorităţi Aeronautice Civile

Nu este de trecut cu vederea nici faptul că Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare a fost solicitată să intervină în seara zilei de 9.09.2010, în jurul orei 19.00, însă din cauza vântului puternic şi a valurilor mari, scafandrii nu s-au putut scufunda în zona respectivă, patrulându-se doar cu nave până la lăsarea întunericului. În urma emiterii atenţionării de furtună pe mare cu intensificarea vântului pentru perioada 10-12 septembrie, Căpitănia Zonală Constanţa a interzis ieşirea pe mare, iar în dimineaţa zilei de 10 septembrie, ARSVOM a încercat reluarea căutărilor cu nava Safir, dar aceasta a fost nevoită să se întoarcă deoarece vântul s-a intensificat şi se punea în pericol viaţa scafandrilor proprii. Asta, în timp ce firma specializată în zbor utilitar „Regional Air Services" a pus la dispoziţie un aparat de zbor care timp de trei zile a survolat ţărmul Mării Negre de la Agigea până la graniţa cu Bulgaria fără niciun rezultat. De precizat că Regional Air Services este condusă, potrivit Vrajitorul.eu, de Adrian Ştefan Vasilache, fostul director al Autorităţi Aeronautice Civile Române.

Ieşirea de urgenţă, blocată de încărcătură

Nava specializată în intervenţii cu scafandri „Grigore Antipa", aparţinând Centrului 39 Scafandri din Forţele Navale a cercetat, în perioada 13-17 septembrie, epava cargoului Medy. Scafandrii militari au făcut o inspecţie vizuală, atât cu echipe de scafandri, cât şi cu robotul subacvatic (ROW) a ambelor borduri ale epavei de la prova la pupa, precum şi o scanare cu sonarul pe o distanţă de 20 de metri în jurul epavei, a fost inspectat castelul epavei de la puntea de comandă până la puntea principală, fiind vizualizat cu proiectorul fiecare hublou al cabinelor epavei, s-au căutat eventuale urme şi indicii (fir ghid, uşi blocate sau legate cu saulă) pe unde ar fi putut intra în epavă cei doi scafandri dispăruţi. De asemenea, a fost verificată comanda de navigaţie a epavei, puntea bărcilor, puntea dunetă, puntea teugă şi puntea principală. A fost verificată ieşirea de urgenţă din sala maşinilor aceasta fiind situată pe puntea principală şi acoperită în întregime cu fierul vechi căzut din cele două magazii prova. Scafandrii militari au pătruns în epavă pe la nivelul punţii dunetă şi s-au verificat cabinele şi culoarele (acestea fiind foarte înguste şi greu accesibile) care duceau spre sala maşinilor; nu a fost găsit niciun indiciu care să arate faptul că pe acolo ar fi trecut cei doi scafandri.

Scanare cu sonarul pe 500 de metri

Mai mult decât atât, echipele de salvatori au pătruns în epavă prin coşul de fum care ducea la sala maşinilor, la capătul scărilor accesul era blocat de un corp (caldarină sau un tanc de combustibil). Conform raportului, militarii nu au găsit niciun fir ghid care să indice faptul că s-ar fi pătruns în sala maşinilor, cercetarea continuând cu pupa, care era plină cu parâme şi diferite materiale. Pe data de 17 septembrie, mai informează autorităţile centrale, conform www.scubaboard.ro, s-a făcut o scanare cu sonarul pe o distanţă de 500 metri pe direcţia curentului din seara zilei de 9 septembrie, precum şi pe direcţia curentului din dimineaţa zilei de 13 septembrie, aparatura nu a înregistrat nici un corp care să indice prezenţa celor două trupuri ale scafandrilor dispăruţi. Din cauză că nu s-a descoperit niciun indiciu cu privire la Zarafu şi Ispas, operaţiunile de căutare au fost sistate în data de 17.09.2010, în jurul orei 15.00.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • ANONIM 11 Oct, 2010 08:36 INTREBAT IAUTORITATILE CE CAUTA UNCIULEANU PE NAVA ANTIPA SI TINEA EVIDENTA TIMPIULUI DE SCUFUNDARE PTR. SCAFANDRII MILITARI. HALAL NATIUNE!!!!!!!