Patru ani de la tragedia din Colectiv. Slujbe de pomenire a celor 64 de morţi. Printre decedaţi şi o tânără din Constanţa
Patru ani de la tragedia din Colectiv. Slujbe de pomenire a celor 64 de morţi. Printre decedaţi şi o tânără
30 Oct, 2019 06:43
ZIUA de Constanta
2654
Marime text
Întrucât în data de 30 octombrie 2019 se împlinesc 4 ani de la tragicul eveniment din clubul Colectiv, în urma căruia şi-au pierdut viaţa 64 de persoane, Arhiepiscopia Bucureștilor va organiza săvârşirea unei slujbe de pomenire, astăzi, la biserica Sfântul Nicolae – Broşteni din Bucureşti.
Programul liturgic prilejuit de acest eveniment este următorul:
– ora 8.30 – Slujba Sfintei Liturghii, care va fi săvârșită în biserica parohiei Sfântul Nicolae – Broșteni;
– ora 10.00 – Slujba parastasului, care va fi săvârșită în curtea bisericii Sfântul Nicolae – Broșteni, la monumentul edificat în memoria tinerilor de către Arhiepiscopia Bucureștilor, la inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel;
– ora 12.00 – Slujba parastasului, care va fi săvârșită în fața fostului club Colectiv de un sobor de preoți.
Printre morţi şi o tânără din Constanţa
Serian Mavi avea doar 25 de ani şi se afla în local în momentul tragediei. S-a stins din viaţă, lăsând în urmă familia, pentru a cărei durere nu s-au inventat cuvinte încă.
Este înmormântată la Cimitirul Musulman Anadalchioi, acolo unde zeci de oameni au fost prezenţi pentru a-şi lua adio de la Serian Mavi.
Rudele şi prietenii au adus coroane de flori cu mesaje precum „Nu te vom uita niciodată“ sau „Flori pentru o tinereţe pierdută“.
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a trimis şi el la cimitir o coronă de flori, prezentându-şi astfel condoleanţele.
Serian Mavi făcea un masterat pe Studii Culturale Britanice Serian Mavi era din Constanţa. În seara de 30 octombrie se afla, alături de o colegă, în Colectiv, locul în care oamenii au murit unul lângă celălalt. Nu putem să ne gândim decât că ea a auzit sunetul intens al ambulanţei, disperarea oamenilor.
Tânăra lucra într-o multinaţională şi făcea un masterat pe Studii Culturale Britanice.
Era, de asemenea, absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine (maghiară-engleză, promoţia 2012).
În noaptea de 30 octombrie, Serian Mavi a ajuns în stare critică la Spitalul „Badgasar-Arseni“ din Bucureşti. După ce a fost supusă unei operaţii, la o săptămână de la tragicul incendiu, medicii erau încrezători în şansele ei de supraviețuire, deşi plămânii și rinichii ei erau afectați.
„Vineri, am fost la ea, la Bucureşti, însă nu mi-a fost permis accesul, din considerente medicale. Tot vineri, a intrat în operaţie, în jurul orei 13.00. Aşteptam să deschidă ochii, însă, în seara de sâmbătă, am primit tragicul mesaj“, a declarat, atunci, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, Refi Ergun, purtătorul de cuvânt al Muftiatului Cultului Musulman din România.
Sursa foto: Arhivă ZIUA de Constanta
Mai citeşte şi

Fotoreportaj Serian Mavi şi-a pus aripi de înger
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii