Pedeapsă cu suspendare Militar de la ISU Dobrogea, condamnat la 20 de zile de închisoare
Pedeapsă cu suspendare: Militar de la ISU Dobrogea, condamnat la 20 de zile de închisoare
13 Jan, 2012 03:30
ZIUA de Constanta
1906
Marime text
Belgin Beitula, maistrul militar din cadrul Inspectoratului pentru
Situaţii de Urgenţă Dobrogea trimis în judecată pentru neglijenţă în
serviciu, a fost găsit vinovat de judecătorii Tribunalului Militar
Bucureşti şi condamnat la douăzeci de zile de închisoare.
Pedeapsa i-a fost suspendată, termenul de încercare fiind stabilit la doi ani şi 20 de zile. De asemenea, prejudiciul a fost recuperat în totalitate. Nemulţumiţi de sentinţă, procurorii Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, dar şi maistrul militar Belgin Beitula au atacat sentinţa în recurs, în prezent procesul desfăşurându-se la Curtea de Apel Militară Bucureşti. În vara anului trecut, reprezentanţii Ministerului Public au anunţat că procurorii Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) l-au trimis în judecată pe Belgin Beitula, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea din Constanţa, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu. „Din rechizitoriul întocmit în acest caz a rezultat faptul că, în calitate de gestionar, nu a întocmit documente justificative pentru scăderea din gestiune a unor bunuri materiale, respectiv piese auto, şi nu a efectuat punctajul lunar al fişelor de magazie cu evidenţa contabilă pentru stabilirea corectitudinii înregistrărilor cantitativ valorice. Acesta nu a retras în gestiunea de casare piesele de schimb înlocuite şi nu a întocmit actele de constatare pentru agregatele şi piesele de schimb care au fost înlocuite la autovehicule". Prejudiciul cauzat a fost stabilit la suma de 98.542,06 lei, însă a fost achitat integral pe parcursul procesului.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii