Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
13:04 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Percheziții Constanța Împușcături și geamuri sparte la un restaurant din Mangalia! Polițiștii au descins la locuințele suspecților (FOTO)

ro

20 Aug, 2024 11:45 1767 Marime text
Împușcături în Mangalia, Sursa foto: IPJ Constanța

În această dimineață, 20 august 2024, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, au efectuat două percheziții domiciliare, la locuințele a doi bărbați, potrivit unui comunicat emis de Inspectoratul de Poliție Județean Constanța.
 
Aceștia sunt bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uz de armă fără drept și distrugere.
 
Perchezițiile au avut loc în municipiul Mangalia și comuna 23 August.
 
Astfel, în urma administrării probatoriului în dosar a rezultat că, la data de 9 august a.c., în jurul orei 05.00, cei doi bărbați, aflați într-un autoturism, ar fi provocat distrugeri geamurilor unui restaurant din municipiul Mangalia, folosind o armă cu bile.
 
La data de 19 august a.c., spun anchetatorii, bărbații au fost depistați în Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche, în timp ce ar fi încercat să treacă granița.
 

În urma efectuării perchezițiilor a fost ridicată o armă neletală cu bile metalice.
 
Totodată, autoturismul care ar fi fost folosit la comiterea faptei a fost indisponibilizat, în vederea continuării cercetărilor.

 
Cei doi bărbați au fost conduși la sediul poliției, în vederea audierii.
 
Cercetările în acest caz sunt continuate, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia.
 
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
IPJ Constanța Foc de armă tras în Vama Veche. Vinovații, găsiți în cadrul acțiunii „Blocada”! (FOTO)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii