Percheziţii de amploare în Constanţa Zeci de mii de lei şi de euro, maşini şi o autoutilitară, confiscate (galerie foto+video)
Percheziţii de amploare în Constanţa: Zeci de mii de lei şi de euro, maşini şi o autoutilitară, confiscate
04 Aug, 2016 00:00
ZIUA de Constanta
2673
Marime text
Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice, cu sprijinul colegilor de la alte structuri din cadrul IPJ Constanţa, au ridicat în vederea confiscării peste 20.000 de pachete cu ţigarete netimbrate, trei autoturisme, o autoutilitară, 11.280 de euro şi peste 30.000 de lei, în urma a 29 de percheziţii domiciliare efectuate pe raza judeţului Constanţa.
În baza activităţilor specifice desfăşurate începând cu luna februarie anul curent, în zilele de 2 şi 3 august, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sprijiniţi de colegi de la alte structuri din cadrul IPJ Constanţa, au efectuat 29 de percheziţii domiciliare pe raza judeţului Constanţa la persoane fizice implicate în achiziţionarea, deţinerea şi comercializarea de ţigarete netimbrate.
În urma percheziţiilor, au fost ridicate în vederea confiscării peste 20.000 de pachete cu ţigarete netimbrate, 30.510 lei, 11.280 de euro, 50 de dolari, trei autoturisme şi o autoutilitară.
De asemenea au mai fost identificate şi ridicate în vederea confiscării un pistol cu bile din cauciuc, pentru care nu se deţineau acte de provenienţă şi autorizaţiile necesare pentru deţinere şi utilizare, trei doze cu o substanţă susceptibilă a fi cocaină şi un pachet cu o substanţă susceptibilă a fi marijuana.
Totodată, au fost conduse la sediul unităţii de poliţie 16 persoane, implicate în această activitate infracţională, fiind dispusă măsura reţinerii faţă de 11 persoane, care au fost prezentate, ieri, judecătorului de drepturi şi libertăţi, cu propunere de arestare preventivă.
Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Acţiuni în Negru Vodă şi la Medgidia
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Piteşti împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti au efectuat un număr de 42 de percheziţii pe raza judeţelor Argeş, Buzău, Satu Mare, Bacău, Neamţ, Bistriţa-Năsăud, Sălaj, Constanţa, Dâmboviţa şi în municipiul Bucureşti, dintre care 15 la domiciliile unor persoane fizice, 23 la sediile şi punctele de lucru ale unor societăţi comerciale şi patru la sediile unor instituţii publice, având ca scop destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală, delapidare şi spălare a banilor.În cauză există suspiciunea rezonabilă că grupul infracţional organizat a fost constituit pe patru paliere, pe primul aflându-se doi cetăţeni turci (iniţiatorii şi liderii grupului), care au avut rolul de a înregistra în contabilitatea societăţii comerciale administrate operaţiuni comerciale nereale de aprovizionare cu nucă în coajă şi miez de nucă, în scopul diminuării taxei pe valoarea adăugată şi a impozitului pe profit datorat bugetului de stat.
Potrivit DIICOT Piteşti, în judeţul Constanţa a fost o percheziţie cu mandat de aducere şi un mandat de aducere. Percheziţia cu mandatul de aducere a fost făcută la o persoană fizică, iar mandatul de aducere, la o firmă. Aceste două acţiuni au avut loc în localităţile Negru Vodă şi Medgidia.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii