Percheziţii DNA la Primăria Constanţa. Procurorii au luat contracte din 1994

07 Feb, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
2300
Marime text
Procurori Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie continuă cercetările specifice în dosarul celor 13 percheziţii efectuate, în urmă cu două zile, în municipiul Bucureşti şi în judeţele Constanţa şi Cluj.
La Constanţa, DNA a controlat Primăria municipiului şi firmele Soti Cable Neptun, condusă de Sorin Strutinsky, şi Telegraf Advertising SRL. Ieri, în faţa Serviciului Teritorial al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Radu Mazăre a declarat că, la finele percheziţiilor, angajaţii DNA „au luat contracte de la firma Conpress, din 1994, doar-doar or găsi ceva“. „O parte dintre actele acelea fuseseră predate. Toate au fost controlate şi răscontrolate! E de peste 20 de ani. Eu nu aveam treabă“, a mai precizat edilul-şef. Amintim că, potrivit datelor oficiale, acţiunea DNA a vizat „suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, asimilate celor de corupție, de serviciu, și a unor infracţiuni economice, comise în perioada 2008 - 2014“.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii şi din partea Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.
Citeşte şi
Procurorii DNA, în „pelerinaj“ la Primăria lui Mazăre, Soti Cable Neptun şi Telegraf Advertising

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii