Percheziții după furtul unor catalizatoare Acțiune de amploare a polițiștilor din Constanța! (Video)
Percheziții după furtul unor catalizatoare: Acțiune de amploare a polițiștilor din Constanța! (Video)
21 Jul, 2022 10:07
ZIUA de Constanta
2410
Marime text
Polițiști din cadrul Biroului Investigații Criminale al Poliției municipiului Constanța, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au pus în aplicare 7 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Medgidia, orașul Cernavodă și comuna Mircea Vodă, într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada iunie-iulie 2022, 6 bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 35 de ani, au sustras sistemul catalitic de la mai multe autoturisme și autoutilitare, care se aflau parcate în municipiul Constanța, orașul Cernavodă și localitatea Valu lui Traian.
În urma descinderilor au fost identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 2 autoturisme, despre care există indicii că ar fi fost utilizate la săvârșirea infracțiunilor, mai multe telefoane mobile, precum și bunuri cu valoare probatorie.
7 persoane au fost conduse la sediu, pentru audieri, urmând ca la finalizarea cercetărilor, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța să dispună măsurile legale care se impun.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română, precum și al Unității Teritoriale de Analiză a Informației Constanța.
La activități au participat polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale, Poliției municipiului Medgidia, Poliției orașului Cernavodă, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă "Tomis" Constanța.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii