Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:03 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Percheziții în București și mai multe județe din țară. Vizate persoane bănuite de înșelăciune. Printre suspecți ar fi maneliști

ro

15 Nov, 2022 12:13 1295 Marime text
PerchezitiiPolițiștii din Ilfov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, efectuează 73 de percheziții, la sediile unor societăți comerciale și domiciliile mai multor persoane, bănuite de desăvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, tentativă la înșelăciune, fals în declarații și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Potrivit unui comunicat al IPJ Ilfov, perchezițiile se desfășoară în județele Ilfov, Dâmbovița, Dolj, Olt, Gorj și în Municipiul București.

„Vor fi puse în executare 58 de mandate de aducere, urmând ca persoanele respective să fie conduse la sediul Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov, pentru cercetări.

Suma totală solicitată de persoanele bănuite de comiterea faptelor este de 1.278.608 lei, iar prejudiciul penal cauzat efectiv este în valoare de 553.792 de lei.

Activitățile sunt desfășurate cu sprijinul polițiștilor din cadrul inspectoratelor de poliție județene Olt, Dolj, Gorj și al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Ploiești, Direcției Generale de Jandarmerie a Municipiului București și Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei Române“ - au mai precizat reprezentanții IPJ Ilfov.

Potrivit unor surse neoficiale printre suspecții din acest dosar ar fi cântăreți de manele. Mai exact Dan Armeanca ar fi unul dintre suspecți, iar Dan Bursuc și Cristi Dules vor fi audiați ca martori.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii