Percheziții în Constanța la persoane suspectate de furt calificat și tâlhărie calificată

17 Feb, 2017 12:58
ZIUA de Constanta
2579
Marime text
Urmare a cercetărilor efectuate în cazul comiterii unor infracțiuni de furt calificat și tâlhărie calificată, polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale al Poliției municipiului Constanța, alături de polițiști din cadrul Secţiilor 2 şi 3, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale și al polițiștilor din cadrul Brigăzii de Operațiuni Speciale Constanța, i-au identificat pe Andrei Vasile, în vârstă de 34 de ani, Ionuț Munte, în vârstă de 24 ani, Paris Simion, în vârstă de 25 de ani, Claudiu Costel Bănică, în vârstă de 22 de ani și Ionel Laur Țucureanu, în vârstă de 19 ani, din Constanța, bănuiți de comiterea faptei.
Aceștia, „în perioada ianuarie – februarie 2017, ar fi comis mai multe infracțiuni de furt calificat și tâlhărie calificată pe raza municipiului Constanța, sustrăgând mai multe bunuri. În noaptea de 21 spre 22 ianuarie, în jurul orei 3.30, au furat dintr-o locuință din Palazu Mare mai multe scule electrice și mecanice, care erau folosite la construcția unei case. În data de 24 ianuarie, la ora 23.00, au mers pe strada Berlin din cartierul Boreal și au atacat un paznic, pe care l-au amenințat cu acte de violență, i-au sustras un telefon mobil, după care au furat din zonă mai multe scule electrice”.
„În noaptea de 10 spre 11 februarie, în jurul orei 12.30, un alt imobil din cartierul Palazu Mare a fost vizat, de unde infractorii au sustras tot scule electrice. Încă o tâlhărie a avut loc în noaptea de 30 spre 31 ianuarie, tot în Palazu Mare, iar în aceeași noapte a fost spartă o altă casă de unde hoții au sustras scule electrice și echipamente folosite la montajul instalațiilor eolienelor”, conform polițiștilor.
În noapte de 18 spre 19 ianuarie, ar fi spart magazinul Ala Beta din zona Abator din municipiul Constanța, de unde ar fi sustras țigarete.
Cu ocazia perchezițiilor au fost descoperite cagule, foarfece tip gură de lup, bâte, telefoane mobile, cartele telefonice și alte bunuri cu valoare probatorie.
Prejudiciul total, estimat la aproximativ 50.000 de lei, a fost recuperat în proporție de 50% și predat persoanelor vătămate.
Persoanele în cauză au fost reţinute pe bază de ordonanţe și introduse în CRAP al IPJ Constanța, după care au fost prezentate instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Sursa foto: IPJ Constanța

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii