Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:38 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Percheziții în localitatea Carcaliu, județul Tulcea. Peste 1 500 elemente de muniție, două arme și 5 trofee de cerb, depistate (GALERIE FOTO)

ro

05 Feb, 2023 15:30 8144 Marime text
Foto: IPJ TulceaUn bărbat este cercetat de polițiști pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată. 

Potrivit IPJ Constanța, la data de 2 februarie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Tulcea, sprijiniți de polițisti din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Măcin au efectuat o percheziție domiciliară pe raza județului Tulcea, la locuința unei persoane bănuite de comiterea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor.

În urma percheziției efectuată la un imobil situat pe raza localității Carcaliu, județul Tulcea, folosit de un bărbat, în vârstă de 67 de ani, au fost descoperite și ridicate peste 1 500 elemente de muniție, două arme neletale supuse autorizării, 5 trofee de cerb. 

„Din probele administrate în cauză, rezultă suspiciunea rezonabilă că armele și muniția, ar fi fost introduse fără drept pe teritoriul României, dintr-o țară europeană, prin intermediul unei firme de curierat.

Toate bunurile găsite au fost ridicate de polițisti în vederea continuării cercetărilor în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție“ - au mai precizat reprezentanții IPJ Tulcea.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii