Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:10 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Percheziții la persoane bănuite de înșelăciune cu indemnizații de creștere a copilului. Polițiști din cadrul IPJ Constanța au participat la descinderi (VIDEO)

ro

09 Jun, 2022 09:49 2091 Marime text
Perchezitii. Foto: Poliția RomânăPolițiștii continuă cercetările, într-o cauză în care au fost efectuate 53 de percheziții domiciliare, la data de 20 ianuarie 2022, în vederea destructurării unei grupări infracționale specializate în falsificarea unor documente de angajare care au avut drept urmare obținerea, în mod ilegal, de indemnizaţii pentru creşterea copilului, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de înşelăciune, uz de fals și  fals în declaraţii și prin care s-a produs Agenţiei pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti un prejudiciu de peste 5.550.000 de lei.

Potrivit unui comunicat al Poliției Române, în această dimineață, polițiștii de investigare a criminalității economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, D.G.P.M.B., I.P.J. Ilfov și I.P.J. Constanța, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, pun în aplicare 38 de mandate de percheziție domiciliară, în vederea completării materialului probator și pentru identificarea de noi probe și mijloace de probă ce pot servi la justa soluționare a cauzei.

„În urma activităților specifice de urmărire penală și în baza probelor administrate au fost identificați membrii grupării care ar fi sprijinit cele 66 de persoane bănuite inițial, beneficiari ai indemnizațiilor de creștere copil, respectiv 18 persoane, despre care există suspiciunea că au întocmit documentele falsificate.

Astfel, perchezițiile sunt efectuate atât la domiciliile persoanelor bănuite, cât și la sediile și punctele de lucru ale societăților ale căror date au fost folosite la emiterea documentelor falsificate, necesare obținerii indemnizațiilor pentru creștere copil.

Facem precizarea că, urmare a activităților judiciare, au fost recuperați, până în prezent, aproximativ 300.000 de lei, prin achitarea, de către unele persoane bănuite, a prejudiciului constatat“ - au precizat reprezentanții Poliției Române.


La sediul I.G.P.R. vor fi aduse 28 de persoane, din care 18 persoane bănuite de comiterea infracțiunilor, în vederea audierii și dispunerii de măsuri corespunzătoare.

La acțiuni se beneficiază de sprijinul luptătorilor S.I.A.S.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii