Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:23 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pericol în Portul Constanţa. Transfugi intoxicaţi cu fum. Impresionante forţe la intervenţie. Poziţia Poliţiei de Frontieră (galerie foto + video)

ro

18 Nov, 2019 00:07 4116 Marime text
Şase transugi aflaţi pe o navă, sub pavilion Panama, a avut nevoie de intervenţia pompierilor de la ISU Dobrogea Constanţa şi a cadrelor medicale de la Serviciul de Ambulanţă al Judeţului Constanţa.

Potrivit primelor informaţii aceştia s-au intoxicat cu fum după ce o saltea dintr-una din cabine a luat foc.

Anamaria  Stoica, purtătorul de cuvânt al ISU, spune că s-a intervenit cu un echipaj SMURD B, unul SMURD C, o autospecială pentru victime multiple şi o autospecială de stingere.

Aceasta mai spune că din primele informații, toate cele şase persoane sunt conştiente, iar dintre acestea două au fost transportate la Urgenţa Spitalului Judeţean Constanţa pentru continuarea investigaţiilor medicale.

Potrivit unor surse neoficiale se pare că este vorba despre şase transfugi carear fi vrut, ca în felul acesta să protesteze, şi să atragă atenţia autorităţilor asupra situaţiei lor.

Reacţia Poliţiei de Frontieră:

În data de 17.11.2019, poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanța au efectuat controlul de frontieră la intrarea în ţară asupra unei nave sub pavilion Panama, sosită în Portul Constanța din direcţia Turcia, având un echipaj format din 22 marinari de naţionalitate filipineză și rusă.

Menționam că în momentul intrării navei în Portul Constanta, Punctul de Trecere a Frontierei Constanţa a fost informat că, la bordul navei, se află șase pasageri clandestini, fără documente de călătorie.


Conform declaraţiilor comandantului navei, cei șase cetăţeni au fost ascunși după ce nava a părăsit portul din Turcia.
Din cercetările efectuate la bordul navei, cele șase persoane sunt originare din Algeria.

Comandantul navei a fost sancţionat contravenţional pentru încălcarea prevederilor art. 7, alin. 1 şi art.143 pct.1 din OUG 194 /2002, republicată şi modificată de L 157/2011 cu amendă în valoare de 48.000 de lei.

La solicitarea comandantului navei, poliţiştii de frontieră din cadrul G.N. Constanta au apelat Serviciul Unic de Urgenţă 112 în vederea acordării asistenţei de specialitate întrucat la bordul navei a luat foc o saltea şi persoanele în cauza au inhalat fum.

În acest moment, focul a fost stins şi persoanele sunt în afara oricărui oricărui pericol.


Sursa foto: Capturi video Garda de Coastă
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii