Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:00 21 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Peste 20 de percheziții la Constanța, în dosarul armelor de tip airsoft aduse ilegal în România (VIDEO)

ro

04 Oct, 2024 11:01 881 Marime text
foto: IPJ ConstanțaPolițiștii structurilor arme, explozivi și substanțe periculoase, sprijiniți de alte structuri cu atribuții pe linia poliției judiciare, sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase – I.G.P.R., pun în executare la data de 4 octombrie 2024, 316 mandate de percheziție domiciliară în toate județele țării.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de le lângă Judecătoria Constanța, Olteanu Daniel Alexandru, descinderile au loc în 41 de județe din țară, dar și în municipiul București. În municipiul Constanța au fost puse înb executare în cadrul acestei acțiuni 21 de percheziții în cadrul cărora s-a urmărit identificarea unor arme de tip airsoft. 

În aceste cazuri se va decide dacă persoanele asupra cărora au fost găsite armele vor fi aduse la secția de poliție pentru audieri sau se va continua cercetarea fără audiere. 

Amintim că, potrivit IPJ Constanța, acțiunea este organizată într-un dosar penal, instrumentat la nivelul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor. 

„Polițiștii au documentat activitatea infracţională a unei societăți comerciale din afara teritoriului țării, care, prin intermediul unui site, ar fi comercializat, pe teritoriul României, către persoane fizice, arme din categoria celor supuse autorizării şi diferite tipuri de muniţie aferente acestora, fără a respecta condiţiile legii privind regimul armelor şi al muniţiilor.

Activitatea s-ar fi desfăşurat prin plasarea de comenzi către magazinul online, iar societatea în cauză ar fi livrat armele şi muniţiile către cumpărătorii români, prin intermediul firmelor de curierat care introduc bunurile în ţară, fără a declara acest fapt autorităţilor vamale şi fără a îndeplini condiţiile solicitate de legislaţia naţională în acest domeniu“ - au mai precizat reprezentanții IPJ Constanța.


Acţiunea vizează creşterea gradului de siguranţă şi scoaterea din circuitul ilegal a unor arme supuse autorizării.

Citește și: 


Percheziții de amploare în toată țara într-o acțiune organizată de polițiștii și procurorii din Constanța. Arme introduse ilegal în România (VIDEO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii