Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:59 26 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Peste 500 de firme expozante au insufletit statiunea Neptun

ro

16 Sep, 2004 00:00 859 Marime text

TINIMTEX lanseaza moda din aceasta toamna

Complexul "Clabucet" a fost, in cursul zilei de ieri, gazda festivitatii de inaugurare a celor doua editii de toamna a targurilor nationale de imbracaminte-incaltaminte si metalo-chimice * Lista participantilor insumeaza 510 firme expozante, cu standuri de prezentare in 15 locatii diferite in statiunile Neptun si Olimp * FEPAIUS este organizatorul seminariilor de specialitate programate a se desfasura in perioada 15-19 septembrie

In cursul zilei de ieri, reprezentantii Romexpo s.a., Camerei de Comert, Industrie, Navigatie si Agricultura Constanta si ai Federatiei Patronale a Industriei Usoare au inaugurat cele doua targuri de toamna cu traditie, Tinimtex si Tinmec. "In acest an, cele doua editii ale targurilor nationale de imbracaminte-incaltaminte si produse metalo-chimice se vor derula concomitent, incepand de astazi pana pe 19 septembrie", a declarat George Cojocaru, presedintele Camerei de Comert si Industrie a Romaniei si municipiului Bucuresti, ieri, la festivitatea de deschidere care a avut loc in Complexul "Clabucet". Targul de imbracaminte si incaltaminte - TINIMTEX, la cea de a XXIX-a editie, reuneste pe o suprafata de 11.000 de metri patrati standurile de prezentare a peste 450 de expozanti. La randul lui, targul de produse metalo-chimice - TINMEC intruneste peste 60 de expozanti ale caror produse din domeniul electricelor, electronicelor, articolelor de uz casnic, instalatiilor de incalzire si tehnico-sanitare etc. sunt prezente pe o suprafata de 1100 metri patrati. Standurile de expunere se vor putea regasi de catre cei interesati in 15 locatii, respectiv complexe hoteliere din statiunile Neptun si Olimp. "Tinimtex a devenit al doilea targ national ca importanta, dupa cel din Bucuresti", a afirmat ieri, cu mandrie, Catalin Trifu, director in cadrul Romexpo s.a. Implicarea inca de la editiile din primavara a Romexpo s.a. a adus cu sine servicii suplimentare, profesioniste, agentilor economici expozanti, contractorilor si publicului interesat. Pentru mediul de afaceri a fost organizat Business Meeting Point, care va functiona in cadrul Dispeceratului Complexului "Why Not", unde li se vor oferi agentilor economici acces gratuit la Internet, facilitare contacte de afaceri, obtinere de informatii pentru dezvoltarea acestora. In acelasi cadru va functiona Centrul de Presa, care va oferi nu numai presei, ci si celor interesati, buletine zilnice, fotoreportaje, precum si calendarul manifestarilor conexe pe intreaga perioada. "Patronatul de profil, FEPAIUS, prezent nu numai prin membrii expozanti, a organizat o serie de manifestari conexe din care nu lipsesc nici la aceasta editie seminariile, conferintele si parada modei, devenita deja o constanta in cadrul Tinimtex", a declarat Maria Grapini, presedintele Federatiei Patronale a Industriei Usoare. Astfel, astazi, intre orele 11.00-13.00, a fost organizata o masa rotunda cu tema "Parteneriate de afaceri oferite de cooperatia de consum", in complexul hotelier "Albert". Vineri, 17 septembrie, intre orele 11.30-14.00, agentii economici pot afla la seminarul organizat de Ministerul de Finante cu tema "Legislatia financiara - modificarea Codului Fiscal", sustinut de catre Maria Manolescu, secretar de stat in cadrul MFP, ultimele noutati din domeniul fiscal. Nici la aceste editii nu vor lipsi festivitatile de premiere a expozantilor prezenti pe litoral, premiile acordate fiind dovada unei recunoasteri a nivelului calitatii si creativitatii in domeniu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii