Peste un kilogram de icre confiscat
Peste un kilogram de icre confiscat
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, pe timpul executării unor acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol în zona de competenţă, au depistat o persoană de sex feminin care încerca să comercializeze o cantitate de icre fără documente legale.
În data de 18 aprilie, în jurul orei 13.00, poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Tulcea au depistat-o pe P.M., de 49 de ani, care deţinea într-o geantă mai multe borcane cu icre de ştiucă pe care încerca să le comercializeze fără a deţine documente legale. Cantitatea de 1,3 kilograme icre aflată în stare proaspătă, cu o valoare de aproximativ 130 de lei, a fost ridicată în vederea confiscării şi predată spre valorificare unei societăţi comerciale de profil. Pe numele persoanei a fost întocmită lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „deţinere şi comercializare fără documente legale a peştelui, icrelor şi produselor din peşte", faptă prevăzută şi sancţionată de art. 64, lit. j din OUG 23/2008 modificată şi aprobată prin Legea 317/2009.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp