Pestera cu mistere

Gura Dobrogei este un loc in care istoria s-a inghesuit intr-un ungher, in fata indiferentei prezentului

Zona Gura Dobrogei ascunde inca multe povesti desprinse din istoria paradoxala a Dobrogei * Pestera Liliecilor i-a adapostit pe oamenii cavernelor si, poate, pe dacii regelui Dapyx, ziditi de vii de catre romani * Ceramica, unelte de silex si alte obiecte arheologice au fost scoase la lumina din aceasta pestera * Nu departe, o alta grota, "La Adam", a fost locul in care bastinasii ii aduceau ofrande unui zeu al pesterilor, pe nume Mitras * Acolo a fost descoperit un sanctuar ce se afla acum la Muzeul de Istorie din Constanta * De cealalta parte a paraului Visterna sunt ruinele orasului medieval "Ester Abad" - Orasul Gradinilor, din care satenii din imprejurimi au furat piatra si marmura, chiar si din biserica, pana cand arheologii au ingropat la loc ceea ce descoperisera * Cautatorii de comori umbla nestingheriti pe aceste vai, in cautare de monede, silexuri, statuete sau arme * Nu ii deranjeaza nimeni, cu atat mai putin ciobanii din zona si cativa zilieri de la o ferma * Pentru ei istoria nu inseamna mare lucru, de vreme ce nici nu socotesc trecerea timpului in valea inundata de verdeata si batuta mereu de vanturi

"Nu va aventurati in pestera, ca nu mai puteti iesi de acolo! E un loc in care ajungi la o masa de piatra, un scaun de piatra si un lant de piatra. Acolo e o usa din piatra. Daca treci de ea, se inchide si nu te mai poti intoarce. Povesteau batranii nostri din sat". In carciuma din Targusor, toti clientii fideli se inghesuie sa ne spuna, in fata votcii de cinci mii, legende despre pestera din care nu te mai poti intoarce si in care sunt lilieci care sug sangele. Unul dintre clienti a fost cioban 20 de ani in valea de langa pestera. El ne spune ca aprindeau faclii in interior si fumul iesea pe la baza stancilor, la o diferenta de nivel de 50 de metri. Teoria lui ar da peste cap toate cartografiile specialistilor si ar lansa noi teorii despre Pestera Liliecilor. Le place sa faca pe cunoscatorii, dar noi stim ca asemenea mitologii, hranite de teama omului de necunoscut, se nasc in toate asezarile de langa pesteri. La plecare ne privesc cu neincredere si chiar dispret: au inteles ca nu ii credem.O vale plina cu salcami salbatici si multa iarba ne intampina, foarte proaspata. Un perete amenintator de stanci cariate ne ameninta din partea dreapta, in timp ce in stanga dealul urca lin spre un pod de cale ferata ce seamana cu apeductele romane. O multime de grote isi fac loc printre peretii si turnurile orgolioase de calcar. Locul e parte din Podisul de sud al Casimcei. Un afluent al raului, pe nume Visterna, spala mizeria de la o ferma din amonte si apoi se strecoara printre peretii de piatra batrana. Dupa 1989, vestea acestui loc s-a raspandit foarte repede. Au inceput sa vina turistii, la inceput adevaratii iubitori de natura, care stiu sa respecte natura. A urmat invazia "barbarilor". Masini, manele, sticle de bere, ambalaje, turistul deghizat in "civilizator" al spatiilor salbatice. Ei vin mai ales de 1 Mai si lasa dupa ei munti de gunoaie. Urcusul pana la pestera e o adevarata initiere, ne stoarce ultimele puteri. Un colt de piatra blocheaza aproape intrarea si ne obliga sa ne strecuram cu greu spre imperiul intunecat. Pestera Liliecilor are doua galerii principale, ce se deschid in unghi drept. In dreapta, in Galeria cu ceramica, intram amintindu-ne din scoala mersul piticului. Ne intampina in continuare un culoar cu peretii foarte regulati, de parca ar fi fost sapati de om. Istoricii au avansat ipoteza ca aceasta galerie sa fi fost largita si finisata de oamenii cavernelor. Galeria e plina de ceramica. De la un capat la celalalt, de-a lungul peretilor, pamantul e rascolit. De aici arheologii au scos ceramica din aproape toate perioadele istorice. Scormonim si gasim si noi multe cioburi. De la ceramica grosiera si pana la fragmente din vase frumos pictate se expun privirii in lumina discreta a lanternelor. Galeria se termina cu o sala mare, numita Sala Cristalelor. Aici ne intampina o colonie de lilieci. Zboara bezmetic in toate partile, se feresc de noi. Peretii sunt plini de cuartita, care imprastie scantei de lumina in bataia lanternelor. Peste tot, turistii de ocazie au spart cioburi pentru a pleca din pestera cu suveniruri. Dincolo, "Galeria cu fosile" e mult mai neregulata, cu multe tunele de legatura si hornuri. Pe aici se poate intra in nivelul inferior al pesterii, un labirint insuficient cercetat chiar si de catre speologi. Cele doua galerii comunica intre ele printr-un canal acum surpat, unde au fost gasite falange din paleolitic, cele mai vechi din tara, semn ca aici au locuit oamenii cavernelor.

Adoratorii zeului Mitras

Pestera Liliecilor a fost cercetata de Vasile Parvan, parintele arheologiei romanesti. La inceputul secolului trecut, atunci cand a descoperit amplasamentul cetatii Histria, Parvan a vizitat si Pestera Liliecilor, afirmand apoi in "Getica", lucrarea sa de referinta, ca aceasta ar fi legendara pestera Keiris, unde armata regelui dacic Dapyx impreuna cu intreaga populatie s-au adapostit in urma atacului armatei romane conduse de proconsulul Macedoniei, Crassus. Istoria mentioneaza ca romanii au zidit intrarea pesterii, iar dacii au murit de vii. Cercetarile arheologice ulterioare nu au confirmat aceasta ipoteza, dar nici nu au putut sa localizeze in alta parte legendara pestera. Intreaga vale poarta amprenta unor vremuri ancestrale, incepand cu locuitorii cavernelor, adoratorii zeitatilor pagane si continuand cu instaurarea crestinismului sau dominatia musulmana. Nu departe de Pestera Liliecilor, grota "La Adam" povesteste despre adoratorii zeului Mitras. Arheologii au descoperit aici un sanctuar al lui Mitras, o zeitate orientala de import. Sanctuarul cuprinde un basorelief in care Mitras, calare pe un cal, omoara un balaur, iar sangele acestuia picura pe pamant fertilizand solul. Este simbolul unei noi nasteri si al biruintei binelui asupra raului. Scena se petrece intr-o pestera, caci ritualurile acestui zeu aveau loc intotdeauna in pesteri. Sanctuarul cuprinde si lista numelor celor care au facut donatii pentru realizarea unei grote artificiale pentru sacrificii rituale in cinstea lui Mitras. In prezent, sanctuarul se afla in sala "Tezaur" a Muzeului de Istorie si Arheologie din Constanta. Pe malul opus al vaii sunt ruinele orasului medieval Ester Abad, in traducere "Orasul Gradinilor". Inainte de 1989, echipe de arheologi au scos la lumina bordeie, edificii publice, o biserica si un cimitir. Au fost insa nevoiti sa le acopere la loc cu pamant, din cauza satenilor care furau piatra. Veniti cu carutele din satele invecinate, ei au distrus o mare parte din dalele de piatra ale bisericii crestine si au luat mai multe lespezi de marmura ale edificiilor publice. Din lipsa banilor, s-a preferat acoperirea ruinelor, napadite acum de buruieni. In schimb, pe vaile de la Gura Dobrogei mai haladuiesc si acum cautatorii de obiecte arheologice, pentru unelte de silex, monede, statuete sau arme. Pe putinii locuitori ai zonei nu ii deranjeaza insa. Paznicul de la statia de apa, cativa ciobani care plimba oile pe dealuri si zilierii unei ferme de animale din locul numit "La Canton". Pentru ei istoria nu inseamna mare lucru, de vreme ce nici nu socotesc trecerea timpului in valea inundata de verdeata si batuta mereu de vanturi. Cat despre cele doua pesteri, ei nu au avut curaj sa se aventureze acolo si nu ii inteleg nici pe turistii care se mai ratacesc cateodata prin zona.