Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:27 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pistol gasit la Serviciul de Ambulanta Iasi

ro

12 Mar, 2008 00:00 1105 Marime text

Soc la Serviciul de Ambulanta Iasi, unde un sofer a descoperit, intr-un dulap nefolosit, o geanta in care se aflau un pistol cu amortizor, o cagula, 14 cartuse si un bilet cu o adresa a unei firme de paza din Constanta.

Ieri dimineata, soferul a descoperit, intr-un dulap din garaj, o geanta. Acesta a deschis-o si a constatat cu stupoare ca in interior se afla un pistol artizanal cu amortizor, 14 cartuse cu glont, o cagula, carduri bancare si o hartiuta pe care era mentionata adresa unei firme de paza din Constanta. Se pare ca dulapul respectiv nu avea lacat si nu fusese folosit de aproximativ zece zile. Soferul, avand nevoie de un spatiu mai mare pentru a-si depozita lucrurile, a vrut sa si-l insuseasca. Directorul serviciului, dr Florin Agape, a fost imediat incunostiintat, iar acesta a anuntat politia. Fiecare dulapior din garaj a fost cercetat in amanuntime, dar nu s-a mai gasit nimic suspect. Politia a inceput prin a face verificari cu privire la modalitatea in care arma ar fi putut ajunge in acel loc. Oficial, conducerea Inspectoratului de Politie al Judetului Iasi a negat ca la locul faptei ar fi fost gasite carduri bancare si hartiuta cu denumirea firmei de paza din Constanta si a incercat sa explice ca este posibil ca un agent de paza constantean sa fi uitat geanta acolo. Ce sa caute un agent de la o firma constanteana la Serviciul de Ambulanta Iasi este greu de spus. Desi incinta este prevazuta cu camere video, acel loc este supravegheat, se pare, doar partial, iar momentul in care geanta a fost pusa acolo nu a fost surprins de camera. Intre timp, politia a inceput sa-i amprenteze pe toti cei 300 de angajati ai Ambulantei.

Scris de: {autor}Olimpia CEARA {/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii