Pizza „la pachet"
Pizza „la pachet"Poliţiştii Secţiei 4, cei care anchetează cazul, spun că este vorba despre Nicoleta Calabache, în vârstă de 34 de ani, Florentina Vâlcu, în vârstă de 32 de ani, Luminiţa Mihalache, în vârstă de 52 de ani, şi Andreea Corina Amihăiesei, în vârstă de 20 de ani, angajate la bucătăria pizzeriei Sabroso, de pe bulevardul I.C. Brătianu, din complexul Intim.
Misterul angajatelor care au furat de la locul de muncă a ieşit la iveală după ce administratorii pizzeriei au observat că din aprovizionările zilnice lipsesc, în mod misterios, diferite cantităţi de alimente. Dacă la început nu au dat o aşa mare importanţă întâmplării, punând totul pe seama unei neglijenţe, ulterior, după ce au început să dispară din ce în ce mai multe produse, patronii au intrat la bănuieli şi au reclamat totul la poliţie.
În baza sesizării primite, poliţiştii Secţiei 4 au organizat flagranturi în faţa pizzeriei şi, marţi, au descoperit cauza, sau mai bine zis „cauzele". Cele patru bucătărese au fost surprinse în timp ce se furişau prin spatele pizzeriei, încărcate cu două genţi termoizolante, îndreptându-se în grabă către o maşină parcată lângă clădire. Oamenii legii le-au oprit pe cele patru înainte de a se urca în autoturism, iar atunci când le-au controlat în genţi au descoperit ingrediente pentru toate sortimentele de pizza. Bucătăresele au fost escortate la sediul poliţiei, unde le-au fost întocmite dosare penale, iar alimentele în valoare de cinci mii de lei au ajuns înapoi la societatea păgubită. Oamenii legii au deschis o anchetă penală şi încearcă să afle de când durează furturile din pizzerie şi care dintre cele patru este cea care a venit cu ideea.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- ely 18 Oct, 2009 12:34 bai terminati cu furtu asta ca au furat patronii acestei firme statu cu miliarde ca dovada nici nu functioneaza legal interesativa si dupa aia vb
- jj 16 Oct, 2009 12:21 ia fiti atenti e unul dea-l lor m s e cu jocurile de noroc ia rupt in doua dar hai sa dam vina pe amaratele alea nu?
- comentzu 15 Oct, 2009 18:29 se stie cine a fost aia de la gara
- eu 15 Oct, 2009 14:51 jaja....c tare...avem politisti eficienti???.....hai dlor politisti s fim seriosi....atata mandrie pt k ati kpturat 4 cucoane c furau prod alimentare in timp c altii fura miliarde fara s pateask nimik....daop dreq d trb....
- coment 15 Oct, 2009 14:37 nici macar nu au fost prinse prin spate fapta sa -ntamplat prin fata.dar pe aia 2 administrati m si b nu ia vazut nimeni ce mai ciordeau din firma ia rupt
- de la x 15 Oct, 2009 08:51 sectia 4 a prins toti hotii. ura.de cei care sparg case, masini etc cind va ocupati dlor politisti?