Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:33 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Plan de masuri pentru prevenirea atacurilor teroriste

ro

01 Nov, 2002 00:00 2670 Marime text

Razboiul modern s-a mutat in marile aglomerari urbane

Institutiile din administratia constanteana, aglomerarile umane din oras si obiectivele economice de risc sunt vulnerabile la acest gen de atacuri * In viitorul apropiat, vor exista ecusoane pentru constantenii care intra in Prefectura * Una dintre ofertele concrete ale Romaniei de participare la coalitia antiterorista priveste dislocarea, la baza de pe aeroportul Mihail Kogalniceanu, a unui numar de avioane americane deservite de circa 150 de oameni si care ar putea utiliza combustibil romanesc * Unitatile specializate din Serviciul Roman de Informatii s-au aflat in stare de alerta si au pus in aplicare planurile pentru astfel de situatii

Ziarul ZIUA de Constanta a publicat in editia de ieri un amplu articol in care arata cum reporterii nostri au facut mai multe incercari de a verifica daca s-au luat niste masuri mai drastice privind patrunderea unor intrusi in institutiile publice, mai ales dupa atacul terorist de la Moscova. O tanara ziarista, colega de-a noastra, a intrat fluierand la Prefectura, la Consiliul Judetean, prin Tribunal, pe la Politia Municipala si Judeteana. Gardianul din Prefectura i-a facut cu ochiul, iar singura sa intrebare a fost "Ce faci, draguto?". La IPJ, dupa ce a trecut de poarta si a zis ca vrea sa mearga la Pasapoarte, colega noastra a haladuit pe toate culoarele fara sa o intrebe cineva ceva. Potrivit declaratiei reprezentantului Guvernului in teritoriu, Gheorghe Martin, s-a instituit o masura de verificare a celor care trec pragul Prefecturii. Probabil ca acest sistem va functiona intr-un viitor mai apropiat, altfel nu ne explicam cum colega noastra a intrat in institutie ca intr-o sala de cinema. Daca sistemul va fi pus in aplicare, atunci fiecare va putea intra in Prefectura pe baza unor ecusoane care se dau vizitatorilor in urma legitimarii acestora. Prefectul sustine ca aceasta masura se va extinde si la nivelul reprezentantilor media acreditati pe probleme de administratie, in cadrul Prefecturii. "Nu exista ratiuni speciale de ingrijorare, dar vigilenta nu strica, mai ales ca, in lumea aceasta in care traim, au aparut forme de actiune iresponsabile, actiuni justificate pe ratiuni de obiective politice sau etnice", a precizat reprezentantul Guvernului in teritoriu.

Oferta concreta a Romaniei de participare la coalitia antiterorista

La ora actuala, confruntarea dintre marile puteri militare si organizatiile teroriste islamice se desfasoara pe doua teatre de lupta. In timp ce SUA si aliatii sai din NATO au demarat, de mai bine de un an, un razboi care vizeaza anihilarea regimurilor politice care alimenteaza organizatii cum sunt Al Qaida, iar Rusia, dupa evenimentele de la 11 septembrie, s-a raliat la aceasta campanie, conflictul a luat dimensiuni universale. Astfel, in ziarul nostru de ieri, am incercat sa aratam ca institutiile din administratia constanteana, marile aglomerari umane din oras si obiectivele economice de risc sunt vulnerabile la astfel de amenintari. Iata ca aceste gen de probleme framanta si conducerea tarii. Ieri, in CSAT s-a discutat despre masurile de protectie si interventie care urmeaza a fi luate dupa atentatul de la Moscova. Premierul Adrian Nastase a pus in vederea conducerii SRI elaborarea unui plan national de masuri antitero care sa conduca la prevenirea unor evenimente de genul celor petrecute la Moscova saptamana trecuta. "Incepand cu data de 1 octombrie 2001, au fost intreprinse o serie de masuri, cu caracter de urgenta, vizand asigurarea de sprijin adecvat actiunilor desfasurate de SUA, de catre celelalte state membre NATO si partenerii acestora, in cadrul operatiunilor antiterorism. Astfel, au fost emise autorizari de survol al spatiului aerian national si a fost aprobat tranzitul aeronavelor SUA pentru misiuni de evacuare medicala sau de sprijin, inclusiv pentru cele care implica transporturi de trupe si materiale periculoase, cu posibilitatea aterizarii pe aeroporturi din Romania deschise traficului international si cu termene de adresare de 2 ore, respectiv 6 ore, inainte de decolare. Romania a inaintat, totodata, o oferta privind dislocarea, la baza de pe aeroportul Mihail Kogalniceanu, a unui numar de avioane americane deservite de circa 150 de oameni si care ar putea utiliza combustibil romanesc".

S.R.I. - AUTORITATE NATIONALA IN MATERIE ANTITERORISTA

In cadrul procesului de structurare, intr-o viziune integratoare, a sistemului national de prevenire si combatere a terorismului, Serviciul Roman de Informatii a fost desemnat, la data de 19 octombrie 2001, autoritate nationala in materie antiterorista. Drept urmare, incepand cu 1 decembrie, acelasi an a intrat in functiune Departamentul pentru Prevenirea si Combaterea Terorismului, care raspunde de planificarea, organizarea si executarea, intr-o conceptie unitara, a activitatilor de prevenire, descoperire, neutralizare si anihilare a actiunilor teroriste pe teritoriul Romaniei. In raport cu evolutiile actuale ale formelor de manifestare ale fenomenului terorist international, care cunoaste escaladari succesive de o intensitate fara precedent, strategia Departamentului pentru Prevenirea si Combaterea Terorismului urmareste completarea si reasezarea directiilor tactice, necesare protejarii eficiente a teritoriului national fata de noile manifestari ale fenomenului terorist prin promovarea, potrivit competentelor asumate, a unei conceptii integrate la nivel national, pe de o parte, si pe linia cooperarii externe, pe de alta parte. In scopul cresterii capacitatii de decelare corecta si de inlaturare a pericolelor teroriste, in raport cu elementele de dinamica transnationala ale fenomenului terorist este, de asemenea, prioritara asigurarea interoperabilitatii conceptual-institutionale si organizatorice pe linia cooperarii cu servicii externe partenere, cu care tara noastra are elemente de convergenta a intereselor de securitate nationala, ori sunt necesare sau in derulare actiuni de cooperare pentru controlul amenintarilor transnationale si reducerea ori eliminarea riscurilor de aceasta natura. Avand in vedere caracterul global al amenintarii teroriste, care ingrijoreaza intreaga comunitate internationala, Romania considera ca gestionarea eficienta a acestei problematici impune conjugarea eforturilor tuturor statelor interesate si o cooperare loiala intre institutiile de profil. Romania vizeaza combaterea oricarei forme de terorism - indiferent de motivatiile care stau la baza acestuia - cu precadere a terorismului fundamentalist-islamic, a celui religios si separatist, a bioterorismului, urmarind prevenirea producerii pe teritoriul sau a unor acte teroriste, a constituirii bazelor logistice si a filialelor unor organizatii extremist-teroriste cu reprezentare internationala.

Cresterea gradului de riposta a Romaniei in fata riscurilor si amenintarilor la adresa sigurantei nationale

De asemenea, angrenarea tarii noastre pe linia descurajarii statelor care sprijina sau sponsorizeaza terorismul implica demersuri sustinute de valorizare a preventiei in lupta antiterorista, precum si a redimensionarii performante a activitatii specifice in domeniu, pe linia contracararii surselor de alimentare si intretinere a fenomenului terorist. In acest context, relatiile de cooperare ale Departamentului pentru Prevenirea si Combaterea Terorismului cu partenerii straini sunt subsumate obiectivului major al Serviciului Roman de Informatii, respectiv cresterea gradului de riposta a Romaniei in fata riscurilor si amenintarilor la adresa sigurantei nationale, precum si de marire a gradului de interoperabilitate a institutiei cu organisme similare externe. Dezvoltarea actiunilor de cooperare a fost determinata de necesitatea derularii de actiuni concertate vizand realizarea unor obiective de interes comun. Drept urmare, s-au stabilit, de comun acord, obiective ce au la baza necesitatea operativa de cunoastere, monitorizare informativa, de prevenire si neutralizare a actiunilor desfasurate de organizatiile teroriste care activeaza in plan international, dar care au reprezentare si in Romania.Prin prisma rezultatelor obtinute pana in prezent, pe acest palier de activitate, Departamentul pentru Prevenirea si Combaterea Terorismului isi propune sa confere o insemnatate sporita activitatii de parteneriat, prin promovarea strategiei de securitate nationala sub toate aspectele de convergenta si armonizare cu structurile de securitate ale comunitatii internationale.

Schimb de informatii cu serviciile straine partenere cu atributiuni in combaterea fenomenului terorist

In anii 1972-1973, elemente teroriste, apartinand organizatiei "Septembrie Negru", au pregatit pe teritoriul tarii noastre ocuparea Ambasadei statului Israel la Bucuresti, precum si asasinarea ambasadorului acestei tari. In cooperare cu alte unitati cu atributiuni in combaterea terorismului, Unitatea Speciala de Lupta Antiterorista a reusit capturarea unei importante cantitati de armament si munitie, destinata producerii atentatului, introdusa in tara intr-o valiza cu fund dublu si ascunsa intr-o camera de hotel din Bucuresti. In ziua de 26 mai 1985, intr-o parcare auto din incinta complexului studentesc Grozavesti din Capitala, au fost plasate, de catre doua elemente teroriste arabe, mecanisme explozive sub autoturismele apartinand unor lideri ai studentilor sirieni. In incercarea de dezamorsare a unuia din dispozitivele-capcana s-a produs o puternica deflagratie. careia i-au cazut victime doi ofiteri ai Unitatii Speciale de Lupta Antiterorista. Pe 20 august 1991, un comando indian, compus din patru elemente teroriste, a fost la originea unei tentative de asasinare a ambasadorului indian acreditat in tara noastra, in timp ce acesta se afla la obisnuita plimbare cu sotia, pe bulevardul Aviatorilor din Bucuresti. Interventia prompta a ofiterilor antiteroristi aflati in dispozitivul de protectie fizica a ambasadorului a facut ca atentatul sa se soldeze cu un esec. Bilantul interventiei - un terorist ucis pe loc, un altul capturat, unul ranit si altul disparut. In fata organelor de cercetare penala s-a elucidat faptul ca cei patru teroristi apartineau unei grupari extremist-teroriste de religie sikhs din India. Dupa atentatele teroriste din Statele Unite ale Americii, Inspectoratul pentru Prevenirea si Combaterea Terorismului a trebuit sa faca fata unor noi provocari. Unitatile specializate din Serviciul Roman de Informatii s-au aflat in stare de alerta si au pus in aplicare planurile pentru astfel de situatii. De asemenea, a fost intensificat schimbul de informatii cu serviciile straine partenere cu atributiuni in combaterea fenomenului terorist.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii