Plan Roșu de intervenție la Suceava UPDATE. Accident cu victime între un microbuz și un autotren în Prisaca Dornei (FOTO)
Plan Roșu de intervenție la Suceava: UPDATE. Accident cu victime între un microbuz și un autotren în Prisaca
21 Jul, 2024 17:22
ZIUA de Constanta
1101
Marime text
Azi, 21 iulie 2024, un accident rutier în care au fost implicate un microbuz și un autotren s-a produs în localitatea Prisaca Dornei, DN 17, Suceava.
La fața locului salvatorii intervin cu 1 autospecială de stingere, 1 descarcerare, 3 ambulanțe SMURD și 1 autospecială pentru transport victime multiple. În sprijin, au fost trimise la caz și 3 ambulanțe aparținând serviciului județean de ambulanță.
UPDATE
Nu sunt persoane încarcerate, iar în evaluare medicală se află 4 victime.
Microbuzul este răsturnat pe o parte, în afara părții carosabile.
UPDATE 2
Potrivit IGSU, în microbuz se aflau 9 persoane, neîncarcerate.
Echipajele medicale și paramedicale au evaluat persoanele implicate în accident, însă doar patru au necesitat îngrijiri medicale. După evaluarea celor patru victime, doar una singură va fi transportată la spital.
Celelalte trei refuză transportul la o unitate spitalicească. Toate victimele sunt conștiente și cooperante.
UPDATE 3
Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat
foto: IGSU
Citește și:
Planul Roșu la ConstanțaCopii intoxicați la Hotel Belvedere din Olimp. Mohammad Murad, despre incident- "O problemă tehnică" (VIDEO)
Având în vedere numărul peroanelor implicate, pentru optimizarea misiunii de răspuns la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție.-transmite IGSU.
La fața locului salvatorii intervin cu 1 autospecială de stingere, 1 descarcerare, 3 ambulanțe SMURD și 1 autospecială pentru transport victime multiple. În sprijin, au fost trimise la caz și 3 ambulanțe aparținând serviciului județean de ambulanță.
UPDATE
Nu sunt persoane încarcerate, iar în evaluare medicală se află 4 victime.
Microbuzul este răsturnat pe o parte, în afara părții carosabile.
UPDATE 2
Potrivit IGSU, în microbuz se aflau 9 persoane, neîncarcerate.
Echipajele medicale și paramedicale au evaluat persoanele implicate în accident, însă doar patru au necesitat îngrijiri medicale. După evaluarea celor patru victime, doar una singură va fi transportată la spital.
Celelalte trei refuză transportul la o unitate spitalicească. Toate victimele sunt conștiente și cooperante.
UPDATE 3
Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat
foto: IGSU
Citește și:
Planul Roșu la ConstanțaCopii intoxicați la Hotel Belvedere din Olimp. Mohammad Murad, despre incident- "O problemă tehnică" (VIDEO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii