Plase de pescuit confiscate
Plase de pescuit confiscate
20 May, 2013 00:00
ZIUA de Constanta
1508
Marime text
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol în zona de competenţă, identificând trei persoane care desfăşurau activităţi de pescuit cu şapte plase tip comercial, fără a îndeplini condiţiile legale.
Poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Tulcea l-au identificat pe P.I., de 42 de ani, domiciliat în judeţul Tulcea, care transporta cinci plase din aţă tip monofilament, în lungime de aproximativ 200 de metri, cu captură de peşte în ele.
Plasele de pescuit au fost ridicate în vederea confiscării, iar persoana în cauză este cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de „pescuit prin orice metode şi mijloace a peştilor şi a altor vieţuitoare acvatice în perioada de prohibiţie” şi „deţinere şi folosire a uneltelor de pescuit de tip comercial de către persoane neautorizate”, fapte prevăzute şi sancţionate de art. 64 din OUG 23/2008 modificată şi aprobată prin Legea 317/2009.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii