Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:15 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

PNL depune astăzi contestația pe votul la legea privind majorările salariale

ro

08 Nov, 2016 11:26 2976 Marime text
PNL va contesta astăzi votul din Camera Deputaților asupra legii care prevede majorări salariale în Educație și Sănătate în medie cu 15%.

Președintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat luni că votul la această lege a fost un "furt". "Cer domnului Iordache și domnului Dragnea să nu semneze această lege. Este un furt care nu poate fi legiferat prin semnătura președintelui Camerei, indiferent cât de pesedist sadea este sau nu", a declarat Gorghiu, la TVR 1, adăugând că există filmări, documente care vor fi înaintate organelor abilitate, Curții Constituționale, Biroului permanent al Camerei Deputaților.

Liberalii au prezentat ieri pe Facebook imagini potrivit cărora la votul din Camera Deputaților erau prezenți 168 de deputați, și nu 184 câți au fost anunțați.

"Votul din Camera Deputaților asupra Legii privind majorările salariale în educație și sănătate a fost viciat prin minciună. PSD a mințit că are suficienți oameni în sală pentru a vota legea, anunțând o prezență de 184 de parlamentari. Imaginile arată că în sală nu se aflau decât 168", au susținut liberalii pe pagina de Facebook a PNL.

Plenul Camerei Deputaților a adoptat luni Ordonanța 20/2016 cu amendamentele aduse la comisiile de specialitate, care prevăd majorări salariale în Educație și Sănătate în medie cu 15%. Liberalii au absentat de la vot.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii