Poarta pentru "Biserica Omului"

Ministerul Culturii nu vrea sa dea o suma ridicola pentru refacerea unei intrari monumentale in cetatea Adamclisi

Blocurile de piatra finisate si numerotate stau aruncate in cetate * Monumentul si cetatea, obiective istorice de o importanta deosebita, nu prea sunt vizitate de turisti * Motivul: in zona nu exista restaurante si cu atat mai putin moteluri

Atunci cand turcii au gasit urmele monumentului roman, o movila de pamant si piatra, au crezut ca e cupola unei biserici de-a crestinilor. Atunci ei au numit locul Adamaclisi, adica "Biserica Omului". Apoi, satul care s-a intemeiat pe acel loc a imprumutat acelasi nume. Movila nu era insa o biserica crestina, ci ramasitele unui monument roman: Tropaeum Traiani. Din orice parte te-ai apropia de monument, e imposibil sa nu vezi, inca din departare, silueta impresionanta a trofeului. El creste, de peste dealuri, ridicat pe cea mai mare inaltime din zona. Aflam de la ghidul monumentului, Mariana Petrut, ca locul nu a fost ales intamplator: monumentul domina imprejurimile pentru ca romanii au vrut sa impresioneze populatia geto-daca si sa arate cine e invingatorul. Din acelasi motiv, la picioarele soldatului roman din varful monumentului sunt reprezentati un barbat si doua femei geto-dace, intr-o postura de umilinta si supunere.

Nici un fel de conditii pentru turisti

In dimineata calduroasa de august, ghidul le da informatii celor cinci-sase turisti. Monumentul a fost ridicat cu prilejul victoriei romanilor asupra dacilor si aliatilor bastarni si roxolani, in anii 105-106. Ideea monumentului pleaca de la obiceiul romanilor ca dupa o victorie sa isi agate armele intr-un copac numit trofeu. De aceea, monumentul are forma unui trunchi de copac, trofeul propriu-zis fiind soldatul roman purtand armura si multe arme. Ghidul, o tanara de nici 30 de ani, relateaza cu mult zel, aceeasi poveste pe care a mai spus-o de cel putin cateva sute de ori. Monumentul a fost construit de Apolodor din Damasc, inaltimea fiind de 40 de metri, egala cu diametrul bazei. In interior, a fost descoperit un mausoleu cu ramasitele incinerate ale unui inalt ofiter roman. Pe un altar sapat in piatra, sunt scrise numele celor 3.800 de ostasi romani cazuti in lupta. Restaurarea monumentului a inceput in 1971 si s-a terminat in 1977, atunci cand lucrarea a fost inaugurata. Constructia e o replica fidela, ce foloseste o mica parte din monumentul original. Piesele originale descoperite au fost duse in muzeul ce se afla in sat. Ghidul termina de povestit, turistii fac cateva fotografii si pleaca. Femeia recunoaste ca nu prea sunt vizitatori. "Avem totusi cel putin un microbuz de turisti pe saptamana", spune ea. La Adamclisi, sezonul incepe vara si tine pana la 15 septembrie. Timp de cel mult o luna, vin grupuri de elevi si apoi totul se stinge treptat. Oricine ajunge in zona intelege imediat de ce lipsesc turistii. In Adamclisi nu exista nici macar un restaurant, ce sa mai vorbim de vreun motel. Se pare ca a existat un bufet, chiar in apropierea monumentului, care a fost insa abandonat. Primarul comunei, Ion Gheorghe Petru, a inteles perfect potentialul turistic al monumentului, dar nu poate face totul singur. A facut totusi ceea ce depindea de el. A tras lumina la monument, a intretinut relatiile si s-a ocupat de cazarea si masa unui grup de studenti si profesori americani care vin in fiecare an si participa la sapaturile arheologice. Primarul este interesat de dezvoltarea zonei, dar fara implicarea sectorului privat e imposibil.

Aparatorul cetatii

Nea Rica ne conduce in cetate. E un barbat de 40-50 de ani, paznicul cetatii Adamclisi. E plin de energie si le dirijeaza pe cateva femei care taie iarba intr-un sector de sapatura, in asteptarea grupului de arheologi care vor veni la Adamclisi. "Vin profesori cu studenti din toata tara. Dorm in corturi, la mine in casa asta, la scoala si sapa in cetate". Nea Rica ne conduce pe o fosta strada larga, ce strabate cetatea dintr-o parte in alta. Aflam ca a fost intemeiata de Traian la inceputul secolului II d.Hr., pe locul unei stravechi asezari geto-dacice si a slujit ca punct de aparare a monumentului si a drumurilor comerciale din zona. In anul 170 d.Hr, a devenit Municipium. Orasul a fost distrus de goti in secolul III, rezidit din temelii si parasit la sfarsitul secolului VI, din cauza atacurilor slavilor si avarilor. Cercetarile au inceput la Adamclisi in 1892, sub conducerea lui Grigore Tocilescu si reluate in 1968 de istorici din Constanta si Bucuresti. O mare parte din cetate a fost deja cercetata. Sapaturile arheologice au scos la lumina edificii impresionante. Trecem printre ziduri si coloane, patru bazilici crestine si una civila, un baptisterium, zidul de incinta cu 22 de turnuri de aparare si trei porti mari.

Braconierii istoriei

La Adamclisi, s-a incercat refacerea uneia dintre porti, cu tot cu arcada monumentala. S-au intocmit schite, au fost aduse blocurile de piatra finisate, numerotate in functie de locul pe care urmau sa-l ocupe in zid si aruncate, o parte in sectorul nord-vestic al cetatii si alta parte in exterior, foarte aproape de zid. Desi cea mai grea parte fusese deja facuta, adica proiectarea, alegerea si aducerea materialului, pentru montarea pieselor in poarta nu s-au mai gasit bani. Directorul Muzeului National de Istorie si Arheologie Constanta, Gheorghe Papuc, a semnalat, de mai multe ori, Ministerul Culturii si Cultelor in legatura cu problema reconstruirii portii, aratand ca e vorba doar de montarea pieselor respective, pentru care e necesara o suma mica de bani. Cu toate acestea, nimeni nu si-a batut capul cu acest subiect. Au trecut anii si pietrele (cu finisarea, numerotarea si transportarea carora s-a pierdut timp si s-au cheltuit bani) au ramas aruncate prin cetate. "Eu am vazut multe rautati la viata mea", spunea nea Rica, paznicul cetatii. El a infruntat crivatul sec si zapezile iernii, precum si toropeala zilelor nesfarsite de vara. S-a indragostit de cetate, dar asta i-a adus si necazuri. "Intr-o noapte, i-am auzit pe unii in cetate. Cand m-am apropiat, am vazut ca sapau cu o lopatica de armata. Aveau bocanci maro, haine de camuflaj si combinezoane negre. Eu zic ca erau de la Politia de Frontiera. Mi-a dat unul un sut in fund si apoi m-au alergat pe dealuri". Acesta nu a fost singurul exemplu de cautatori de "braconieri ai istoriei" de la Adamclisi, dar a fost probabil cel mai flagrant. Toti oamenii cu care stam de vorba zambesc amar atunci cand ii intrebam despre conditiile de care s-ar putea bucura aici turistii. O speranta ar fi ca 2003 a fost declarat "Anul Traian" de catre UNESCO, fapt ce va determina organizarea unor manifestari deosebite, in luna septembrie, la Adamclisi.